Părintele Ilarion Argatu s-a născut în ziua de 2 august 1913, în localitatea Valea Glodului, județul Suceava, într-o familie numeroasă – primind la botez numele de Ioan. Tatăl său, Alexandru, a fost primar în comuna Valea Glodului pentru 16 ani. A rămas văduv de timpuriu, și-a crescut copiii, iar apoi s-a retras la Mănăstirea Neamț – unde s-a călugărit și unde, mai apoi, a fost înmormântat.

Ioan Argatu a urmat școala primară din localitatea natală apoi, îndemnat de unchiul său, părintele Epifanie Crăciun, stareț al Mănăstirii Cocoș din Dobrogea, s-a înscris la Seminarul Teologic din Dorohoi.

A absolvit seminarul, după aceea a fost admis la Facultatea de Teologie din Cernăuți. Simultan, a urmat cursurile Școlii Militare din Bacău, ajungând sublocotenent. După facultate, Ioan Argatu s-a înrolat în armată, fiind trimis ofițer în cadrul unității de grăniceri de la Careii Mari, la granița cu Ungaria.

În 10 noiembrie 1940 s-a căsătorit cu Georgeta, fiica preotului Sebastian Mihăilescu, din localitatea suceveană Oniceni. În familia nou întemeiată s-au născut trei băieți și două fete – fiii devenind, de-a lungul timpului, preoți, iar fiicele, preotese.

Ioan Argatu a renunțat la serviciul militar și, în 1940, la Catedrala Mitropolitană din Iași, a fost hirotonit preot pe seama localității Oniceni. Șase ani mai târziu a fost transferat la Boroaia, pentru a construi biserica din sat care fusese începută în urmă cu 22 ani și abandonată.

În perioada în care a fost paroh în satul Boroaia, pentru că nu a ținut cont de sarcinile trasate de comuniști în ceea ce privește construcția bisericii și scurtarea slujbelor, îndemnarea oamenilor să muncească duminica și să participe la ședințele de Partid, părintele Ilarion Argatu a fost acuzat în iulie 1948 de „instigare contra ordinii publice” și condamnat la închisoare.

În scrierile sale, părintele Ilarion Argatu relatează cum a reușit să fugă din Boroaia și a mers la casa natală din Valea Glodului. Acolo a supraviețuit ascuns într-o magazie dărăpănată, în spatele unui perete fals de lemn, timp de trei ani. Vreme de alți patru ani, a stat ascuns într-o șură de fân, apoi sub podeaua casei din Boroaia, neștiind nimeni de el. În total, aproximativ 16 ani i-a petrecut prin magazii și hambare, poduri și pivnițe.

În timpul acesta, se pusese pe capul părintelui o recompensă de 300.000 de lei și se adăugase încă un dosar fabricat cu sentința de închisoare pe viață pentru „organizare de complot contra statului”.

Abia în anul 1964 părintele a fost absolvit de cele două dosare mincinoase și, după 1965, a gustat din nou libertatea – întorcându-se la Boroaia și apucându-se de zidit biserica cea mare. Lucrările de construcție au durat până în mai 1970, sfințirea făcându-se în 1977, când se biserică deja se ocupa preotul Alexandru Argatu, unul dintre fii.

În anul 1972, părintele Ioan Argatu a rămas văduv. La mai puțin de un an, în ianuarie 1973, a devenit monah la Mănăstirea Antim din București și a primit numele Ilarion. După câțiva ani petrecuți în Mănăstirea Căldărușani, părintele s-a retras mai apoi, pentru ultimii 19 ani din viața sa, la Mănăstirea Cernica, unde nenumărați pelerini îi pășeau pragul.

Părintele Ilarion a trecut la cele veșnice în 11 mai 1999, la 86 de ani. A cerut și i s-a respectat dorința de a fi înmormântat în satul Boroaia, județul Suceava, acolo unde a ridicat prima biserică și unde a slujit vreme îndelungată.