Într-o zi, întrebându-l cum trebuie să fie iubirea noastră de Dumnezeu, Părintele Porfirie îmi spuse:

- Iubirea noastră pentru Dumnezeu, fiule, trebuie să fie foarte mare si neîmpuținată prin risipirea asupra altor lucruri. Îți dau următorul exemplu. Omul pare a avea înlăuntrul său un fel de baterie ce conține o anumită cantitate de energie. Când își risipește această energie cu alte lucruri decât iubirea pentru Dumnezeu, energia ce îi rămâne pentru dragostea față de Domnul este prea mică și, uneori, aproape nulă. Când însă toată energia noastră o îndreptăm spre Dumnezeu, aceasta înseamnă că iubirea noastră pentru El este foarte mare.

Să-ți mai spun ceva. Odată o fată se îndrăgostise foarte tare de un tânar, pe nume Nikos. În fiece noapte fata se trezea pe-ascuns, sărea pe fereastră și se ducea desculță peste țarinile pline de spini, pentru a-l întâlni pe cel drag, deși ajungea la el cu picioarele sângerânde. Când se-ntorcea acasă, gândul îi fugea mereu la Nikos. Orice ar fi lucrat și orice ar fi făcut, Nikos îi bântuia gândurile. Așa, fiule, toată puterea ta trebuie să țintească spre Dumnezeu, iar gândul tău să fie mereu la El, fiindcă aceasta e voia Sa.

(Anastasios Sotirios Tzavaras, Amintiri despre Bătrânul Porfirie, Editura Bunavestire, Bacău, 1999, pp. 78-79)