Când omul îşi găseşte jumătatea, hotărăşte să-şi unească viaţa cu acea persoană prin căsătorie, pentru a forma o familie. Dacă el este credincios cu adevărat, şi jumătatea sa de asemenea, ei sunt legaţi de Dumnezeu, căci El este Izvorul vieţii şi al dragostei, iar Taina Cununiei le va fi de mare folos. Momentul în care tinerii îşi aşază inelele pe degete marchează pentru ei veşnicia familiei. Asemenea inelului care n-are capăt, şi ei vor fi legaţi unul de celălalt pentru totdeauna, la bine şi la greu, şi vor împărţi totul împreună. Ce a împreunat Dumnezeu omul să nu despartă (Matei 19, 6).

Însă dacă tinerii nu merg la biserică şi nu se roagă, înseamnă că ei nu au o legătură cu Dumnezeu. Se căsătoresc, dar Dumnezeu, Izvorul dragostei, nu este între ei, ceea ce înseamnă că unirea lor nu se bazează pe dragoste.

Probabil că există pasiune, atracţie, dar nu şi dragoste. Părinţii insistă pentru cununia copiilor lor şi le spune: “Noi nu recunoaştem căsătoria voastră. Ea nu este binecuvântată de Dumnezeu”.

Şi copiii, ca să le facă pe plac părinţilor, se cunună, dar nu duc o viaţă după poruncile lui Dumnezeu. Vor trăi câteva luni împreună şi, după ce va trece atracţia unuia faţă de celălalt şi se vor sătura de soţ sau soţie, vor începe certurile şi aceşti „copii” se vor despărţi. În final vor divorţa, iar apoi se vor cupla cu alţi bărbaţi sau femei şi vor săvârşi adulter.

(Îndrumar creştin pentru vremurile de azi: convorbiri cu Părintele Ambrozie (Iurasov), vol. 2, Editura Sophia, 2009, pp. 245-246)