Cred că Dumnezeu a născut copilăria prin taina cununiei dintre Iulie şi August. Şi a fost seara şi a fost dimineaţa, întregul sfârşit de Iulie şi întregul început de August şi a văzut Dumnezeu că este bine.

            Este vacanţă, sunt tabere, şcoli de vară, cald şi copiii sunt liberi şi frumoşi şi mai mulţi din ce în ce aici şi în rest, din păcate, mai puţini.

            În parohia mea, de 15 ani fiinţează, între Sfântul Ilie şi Sfânta Maria Mare o Şcoală de Vară. A început cu opt copii. Astăzi participă peste o sută de copii, fără niciun ban, fără niciun proiect câştigat, fără niciun parteneriat încheiat. Sunt din localitate şi alţii veniţi, în vacanţă, la rude, din alte localităţi. Sunt o forţă. O forţă care nu dispare odată cu trecerea timpului. Şi bătrânii, sau mai ales bătrânii, au copilărie. Ea nu este o vârstă, ca tinereţea, este o stare, ca veşnicia. Putem avea sau nu putem avea această stare. Totul depinde de noi şi de felul nostru de a ne raporta la Dumnezeu şi la cele ce depind de Dumnezeu: Biserică, credinţă, taine, existenţe.

            Pe un copil de 6-7 anişori care nu lipsea de la Biserică l-am întrebat odată dacă se va face preot când va fi mare. Mi-a răspuns că nu, am insistat şi în urma insistenţelor mele mi-a răspuns: nu vreau să mă fac preot, când voi fi mare vreau să mă fac Patriarh. La ora de Lectură, tinerii au ales drept cea mai frumoasă poezie Simetrie,de M. Sorescu, în care autorul descrie cum a luat-o întotdeauna pe drumul greşit care i s-a deschis în viaţă şi cum are acum în faţă două ceruri deschise, unul la dreapta, altul la stânga. La ora Codul bunelor obiceiuri un copil amărturisit ferm că primul Om politicos din istorie a fost Hristos-Dumnezeu, iar la ora de Istorie, o fetiţă a împărţit timpul în epoca de piatră, când oamenii erau de piatră şi epoca creştină când oamenii sunt de foc.

            Aceste răspunsuri existenţiale sunt odihnitoare şi folositoare pentru o şcoală a vieţii deoarece ele unesc voia omului cu Voia Domnului.

            Au venit bunici ţinând de mână copiii: părinte, se plâng ăştia mici să fie înscrişi la Şcoala de Vară,dar au fost şi părinţi care au considerat că dansurile populare, taekwondo (artă marţială renumită prin cultivarea lovirii adversarului la înălţime) şi nu mai ştiu ce alte proiecte sunt mai de preţ pentru copiii lor decât acţiunile organizate de Biserică.

            La o oră de sociologie, copiii fiind întrebaţi cu cine ar comunica dacă ar fi încuiaţi în Muzeul Parohial, au răspuns într-un glas: cu Dumnezeu! Într-adevăr, cea mai puternică rezistenţă a omului în faţa murdăriilor acestei vieţi a fost totdeuna comunicarea cu Dumnezeu. Faptul că această Şcoală Parohială de Vară fiinţează pe lângă Biserică este încă o dovadă că tinerii se îndepărtează cu greu de îngeri. Cu siguranţă îngeria este lumea copiilor. Nestatornici şi neastâmpăraţi, cu ochii mari şi întrebători mereu, copiii au puterea de a se lega de realităţile cu adevărat durabile ale acestei vieţi. Copilul Gusar, dintr-un sat de lângă Constantinopol, voia să-l deseneze Sfântul Ioan Teologul pe nisip şi îi greşea ba ochii, ba mâinile, ba picioarele. Într-o seară l-a văzut apropiindu-se, cu chipul lui cărunt, chiar pe Sfântul Ioan Teologul. Acesta l-a binecuvântat şi a înţeles minunea: de o bună bucată de timp ochii nu-i mai lăcrimau, mâinile nu-i mai tremurau, picioarele nu-l mai dureau.

            Înţelegem noi, astăzi, că sfintele greşeli ale copiilor pot deveni leacuri pentru neputinţele noastre?

            Copilăria este dătătoare de lumină, oamenii pot însă ajunge oricând făcători de întuneric. Dacă nu sunt ajutaţi să rămână luminoşi prin copilărie, vor ajunge lucitori prin păcat.