„Jertfa”
În timp ce slujeam împreună cu duhovnicul meu am văzut în vedenie pe Domnul Iisus Hristos. Purta veşmânt arhieresc şi slujea după tipicul Bisericii. Paradoxal însă El era şi „cel care jertfea şi cel care se jertfea".
Un isihast anonim într-una din operele lui povesteşte următoarea experienţă minunată:
„În timp ce slujeam împreună cu duhovnicul meu am văzut în vedenie pe Domnul Iisus Hristos. Purta veşmânt arhieresc şi slujea după tipicul Bisericii. Paradoxal însă El era şi „Cel care jertfea şi Cel care Se jertfea”. La liturghie participau şi câţiva dintre membrii sinodiei duhovnicului meu. Doi dintre aceştia aveau chipurile luminate iar veşmintele care le purtau străluceau mai tare ca un fulger!
Slujea împreună cu noi şi un diacon. În timp ce diaconul pomenea numele creştinilor, s-a aplecat blând către el Hristos şi a spus: „Să intre şi aceştia în împărăţia Mea”.
Avându-L în faţa mea pe dulcele Iisus plângeam de bucurie şi mă minunam pentru că mă învrednicisem să-L văd. Mi-am făcut curaj atunci şi i-am spus plângând: „Pomeneşte-mă, Doamne, întru împărăţia Ta”. Şi imediat L-am auzit pe Iisus cu cea mai dulce voce spunându-mi: „Să fie precum ai spus”.
Apoi mi-am revenit. Însă în acea zi, de câte ori îmi aduceam aminte de aceasta, mă năpădeau lacrimile”.
(Minuni şi descoperiri din timpul Sfintei Liturghii, Editura Egumeniţa, 2000, pp. 71-72)
Maica Domnului – smerenia care a încăput dumnezeirea
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro