O să vă spun ceva care o să vă pară exagerat. Este vorba despre jertfa rugăciunii monahului. Ascultaţi-mă cu atenţie.

Să presupunem că avem şapte predicatori teologi, care sunt sfinţi în viaţa lor. Sunt ritori neîntrecuţi. Fiecare are parohia lui cu zece mii de enoriaşi. În fiecare zi ascultă cuvântul lor şaptezeci de mii de oameni. Miile de oameni care îi ascultă sunt mişcate, se pocăiesc, se întorc la Hristos, se mântuiesc familii întregi. Însă un singur monah, pe care nu îl vede nimeni, aşezat într-o peşteră oarecare, influenţează cu mult mai mult, prin rugăciunea sa smerită. Aduce roade mai vârtos decât ceilalţi şapte. Văd asta. Sunt încredinţat. Iată care este însemnătatea rugăciunii monahului. Se află singur în chilia sa, dar valurile rugăciunii lui ajung la toţi oamenii, fie chiar şi dacă sunt departe. Prin rugăciune, monahul se face părtaş tuturor problemelor oamenilor şi săvârşeşte minuni. Drept aceea, jertfa lui este mai mare şi decât a celui mai vrednic predicator.

(Ne vorbeşte părintele Porfirie – Viaţa şi cuvintele, Traducere din limba greacă de Ieromonah Evloghie Munteanu, Editura Egumeniţa, 2003,  pp. 286-287)