Hristos, pe de o parte, ne spune: Nu judecaţi ca să nu fiţi judecaţi! (Luca 6, 37), iar, pe de altă parte, zice: Judecaţi judecată dreaptă (Ioan 7, 24). Aşadar, spune Sfântul Vasile cel Mare, există judecată nepermisă şi judecată permisă. Şi atunci, când este permisă? Atunci când se încalcă legea lui Dumnezeu. Atunci creştinul are datoria să apere "dreptăţile" lui Dumnezeu, aşa cum a făcut Sfântul Ioan Botezătorul, când a auzit de adulterul lui Irod: Nu-ţi este îngăduit [de legea lui Dumnezeu] să ţii pe femeia fratelui tău (Marcu 6, 18). Tăcerea în aceste situaţii Îl mânie pe Dumnezeu, de aceea şi Apostolul Pavel îi ruşinează pe corintenii care nu osândeau relaţiile incestuoase (I Corinteni 5, 2-5). Asta pentru noi înseamnă că, dacă auzim pe cineva spunând în public că noi, creştinii, nu ar trebui să mergem duminica la biserică, această poziţie este încălcarea poruncii dumnezeieşti (conform Ieşirea 20, 10). Va trebui deci să luăm atitudine şi să spunem că aşa rânduişte legea lui Dumnezeu. Dacă vom tăcea, vom arăta că suntem de acord cu sfidarea legii lui Dumnezeu.

(Arhimandrit Vasilios Bacoianis, Vorbele pot răni - cum să nu greşim prin cuvânt, Editura de Suflet, Tabor, Bucureşti, 2013, p. 47-48)