Pe ei înşişi, pentru că mint; pe ascultători, pentru că şi pe ei îi amăgesc, înşelându-i, şi pe cei ce sunt clevetiţi, fiindcă nedreptăţesc ipolipsisul (renumele) şi cinstea lor cea bună.
De aceea rog dragostea voastră cea întru Hristos: să nu primiţi clevetirile ca fiind [nişte cuvinte] adevărate. Fiindcă, aşa cum stă scris, legea nu judecă pe nimeni dacă mai întâi nu-l ascultă şi nu-i va cunoaşte faptele. Se cuvine deci să nu tăcem la clevetiri, dar nu ca să ne izbăvim pe noi înşine prin contrazicere, ci ca să nu iertăm călătoria cea uşoară a minciunii, iar pe cei amăgiţi să nu-i lăsăm în vătămare. Căci trei feţe mânjeşte cu vătămarea cel ce cleveteşte: pe cel ce se năpăstuieşte, pe cel care îl ascultă şi pe sine însuşi.

(Sfântul Ierarh Vasile cel Mare, Paza celor cinci simţuri, Editura Egumeniţa, Galaţi, p. 143)