Fraţii mei iubiţi, până avem vreme, să plângem întru rugăciunea noastră, ca să ne izbăvească pe noi Domnul de plânsul cel nesfârşit şi de scrâşnirea dinţilor şi de focul gheenei şi să ne bucure pe noi în viaţa cea fără de sfârşit, acolo de unde a fugit durerea, întristarea şi suspinul, unde nu este moarte şi stricăciune, ci numai bucurie și veselie și inimă bună și celelalte bunătăţi, pe care le-a gătit Domnul celor ce-L iubesc pe El. Fericit, şi de trei ori fericit, este cel care se va învrednici de bunătăţile acestea şi vrednic de jale şi ticălos este cel ce se lipseşte de ele, că zice Domnul: „Ce va folosi omul, de va dobândi lumea toată, dacă sufletul său îşi va pierde?”. Deci, să nu preţuim peste măsură veacul acesta, sărac şi trecător, ca să nu ne fie nouă şi mai amar focul cel neadormit şi viermele cel veşnic și înveninat.

Deşteaptă-te, o, leneşule, şi urmează în viaţa ta pe Hristos. Vezi pe cei ce sunt împreună cu tine, cum se nevoiesc şi se sârguiesc pentru mântuirea lor, cum candelele lor sunt luminoase şi gura lor pururea laudă pe Dumnezeu, Cel fără de moarte. Nu urma pe cei ce se risipesc, ci pe cei ce se nevoiesc; nu pe cei ce se desfătează, ci pe cei ce se înfrânează, nu pe cei ce râd, ci pe cei ce plâng, nu pe cei ce cântă din fluiere, ci pe cei ce se roagă; nu pe cei cu râsul, care cântă cântece drăceşti, ci pe cei ce cântă cuvinte duhovniceşti; nu pe cei ce lăutăresc, ci pe cei ce citesc. Să nu râvneşti celor bogaţi, ci celor smeriţi cu duhul. Mulţumeşte Domnului împreună cu David. Întru smerenia noastră, și-a adus aminte de noi Domnul. Nu iubi pe cei ce se îmbată, ci pe cei ce flămânzesc şi însetoşează. Nu pe cei iubitori de vrajbă şi sfăditori, ci pe cei împăciuitori. Nu pe cei aspri şi fără de omenie, ci pe cei paşnici şi milostivi. Nu pe cei dârji, ci pe cei blânzi. Să nu te numeri cu ocărâtorii, că ocărâtorii nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu. Şi toate ale lor sunt păcate. După cum zice Pavel: „La cei pângăriţi şi necredincioşi, nimic nu este curat. Ci și mintea lor este pângărită, asemenea şi cugetul”.

Deci, păzeşte-ţi cu hotărâre sufletul tău, iubite. Vezi, o, frate, să nu ai vrajbă asupra cuiva, de este cu putinţă, nici măcar un ceas. Nici să dormi cândva, având vrajbă asupra cuiva, ca nu cumva noaptea să vă despartă pe voi unul de altul şi să afli osândă neiertată. Niciodată să nu încetezi a te ruga; când poţi pe faţă, iar când nu poţi, măcar în minte.

(Proloagele, volumul 1, Editura Bunavestire, p. 353)