Istoria satului Slătioara începe în anul 1797, când egumenul Chiril Râşcanul de la Mănăstirea Râşca a cerut Divanului domnesc strămutarea satului Râşca de pe vatra mănăstirii. Astfel, a fost urmată pilda stareţului Paisie Velicicovschi de la Mănăstirea Neamţ, care strămutase satele aflate în apropierea mănăstirilor Neamţ şi Secu. Domnitorul Constantin Ipsilanti a dat poruncă de strămutare a satului, Mănăstirea Râşca fiind obligată să-i despăgubească pe săteni de cheltuiala de casă şi de strămutare şi să le dea alt teren de pământ pe moşia mănăstirii, unde să-şi construiască case. O parte dintre săteni s-au mutat peste râul Râşca, egumenul Chiril construindu-le acolo o biserică.

O altă parte a sătenilor a ajuns până în localitatea Slătioara de astăzi, unde stareţul Chiril le-a construit în 1797 un sfânt lăcaş din lemn cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“. Biserica a fost ridicată din bârne din lemn de brad îmbinate, având înălţimea de nouă metri. Lăcaşul de cult stă pe o temelie din piatră, fiind acoperit cu draniţă. În ultimii ani, a fost pictat în interior de preoteasa Elena Bostan, catapeteasma fiind sculptată de părintele paroh Vasile Bostan. La sfârşitul lunii septembrie a anului trecut vechea biserică a parohiei Slătioara a fost resfinţită de Înalt Preasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor.

Vizite pastorale ale patriarhului Teoctist

Pentru că vechiul lăcaş de închinăciune nu mai corespundea nevoilor enoriaşilor, a început ridicarea actualei biserici, din cărămidă, după ce PF Teoctist l-a numit paroh pe părintele Vasile Bostan, în 1979. De altfel, cel de-al cincilea întâistătător al Bisericii Ortodoxe Române, pe atunci mitropolitul Moldovei şi Sucevei, a fost unul dintre cei care au sprijinit construirea noii biserici parohiale din Slătioara.

Piatra de temelie a fost pusă de Înalt Preasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, pe vremea când era exarhul Mitropoliei Moldovei şi Sucevei. „Biserica veche din lemn era mică, deteriorată, nefăcând faţă cerinţelor din acea vreme. Aici era şi este un centru stilist şi de aceea, patriarhul Teoctist a trimis adesea elevi seminarişti de la Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamţ pentru a participa la slujbe misionare şi pentru a ajuta la ridicarea sfântului lăcaş. La construcţia acestei biserici am trăit momente înălţătoare prin care am văzut puterea şi lucrarea lui Dumnezeu. Atunci nu era voie să se construiască biserici, dar a fost o minune a lui Dumnezeu“, a declarat pr. paroh Vasile Bostan.

În luna august a anului 1981, lucrările erau la centura de deasupra geamurilor. Atunci, patriarhul Teoctist a venit în vizită pastorală după ce a slujit la hramul Mănăstirii Slatina din judeţul Suceava. Patriarhul Teoctist s-a interesat de costurile materialelor de construcţii. „S-a urcat pe schelă, s-a uitat la şantier şi a spus: «Îmi place că se construieşte o biserică impunătoare. Aşa trebuie să facem spre slava lui Dumnezeu». A coborât, a vizitat casa parohială, apoi a oferit suma de 7.000 de lei pentru lucrările care urmau să fie efectuate. Suma a fost donată pentru a-i face ctitori pe părinţii Preafericirii Sale, Teodor şi Marghioala“, a mărturisit părintele paroh Vasile Bostan.

„Hai, părinte Vasile, că mari şi grele ţi-s necazurile“

În toamna anului 1982, biserica era „la roşu“, urmând a fi pregătit acoperişul pentru turle. Atunci au venit reprezentanţii Securităţii şi i-au ordonat părintelui paroh ca în două zile să dea toată schela jos de pe biserică şi să oprească lucrările. „După aceste cuvinte ale lor m-am tulburat şi am alergat la părintele Cleopa de la Sihăstria, care mă cunoştea destul de bine. După ce m-a sfătuit, m-a trimis la părintele Paisie Olaru, care vieţuia la Schitul Sihla. Părintele Paisie, când m-a văzut, a lăsat lumea care era venită, a deschis braţele şi a spus «Hai, părinte Vasile, că mari şi grele ţi-s necazurile». Am intrat în chilioara plină de miros de bună mireasmă şi m-am aşezat în genunchi pe pielea de oaie din dreptul patului, după cum mi-a spus părintele. Mi-a pus epitrahilul pe cap, iar la final m-a blagoslovit şi mi-a spus: «Să-ţi facă Dumnezeu parte de un colţişor de rai!». Colţişorul de rai îl aveam timp de câteva luni, după care alergam din nou la ei. Acel colţişor de rai era liniştea, pacea şi ajutorul pe care le primeam de la Dumnezeu prin binecuvântarea şi rugăciunile celor doi părinţi. Când mă duceam cu probleme personale la cei doi părinţi trebuia să le spun ce am pe suflet, dar când mergeam pentru necazurile parohiei, părintele Paisie şi părintele Cleopa le ştiau dinainte“, a povestit pr. paroh Vasile Bostan, care şi-a amintit că de mai multe ori a vrut să lase „crucea“ de la Slătioara, dar a continuat, la sfatul şi îndrumarea celor doi mari duhovnici ai Mănăstirii Sihăstria.

Ctitori şi binefăcători din mai multe zone ale ţării

Biserica „Sfinţii Trei Ierarhi“ a fost ridicată prin contribuţia enoriaşilor, cu sprijinul Mitropoliei Moldovei şi Sucevei de atunci, lucrările fiind realizate sub supravegherea părintelui paroh Vasile Bostan, ajutat de presbitera Elena, de arhim. mitrofor Teofil Pandele din Galaţi, epitropul şi consiliul parohial.

Meşterii zidari care au construit biserica au fost din comuna Boroaia. Şantierul a fost condus de Ion Maxim, meşter de la Boroaia, iar supravegherea lucrărilor a fost realizată de ing. Vasile Ichim din Fălticeni.

Oamenii care au ajutat efectiv la construcţia bisericii au venit din toate părţile. Doi pensionari din Medgidia, Ioan şi Ioana Vişinescu, care au auzit că se face biserică la Slătioara, au venit să dea o mână de ajutor la construcţie. Donaţii importante au mai fost oferite de familia Ilie şi Maria Maftei din Slătioara, pr. Alexandru Argatu (fiul parintelui Ilarion Argatu) şi mulţi alţii.

Pictura sfântului lăcaş a fost începută în anul 1985 de către pictorul Constantin Călinescu, care a trecut la cele veşnice în toamna aceluiaşi an, pictând doar turla mare. Lucrările au fost continuate de ucenica pictorului Constantin Călinescu, prof. Iulia Handragel, care a fost ajutată apoi de preoteasa Elena Bostan. Trei ani mai târziu pictura a fost finalizată.

Părintele paroh a realizat catapeteasma şi modelele exterioare, pe care, ulterior, meşterul Nicu Ciobanu a multiplicat aceste modele şi le-a aşezat pe biserică. Registrele aplicate în exteriorul sfântului lăcaş sunt copii după Mănăstirea „Sfinţii Trei Ierarhi“ din Iaşi şi Mănăstirea Dragomirna din judeţul Suceava.

„Pe 11 septembrie 1988 a fost sfinţită biserica, de către IPS Pimen, pe atunci Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, şi de IPS Eftimie, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, pe atunci Episcop al Romanului şi Huşilor. Vrednicul de pomenire patriarh Teoctist a fost împiedicat să ajungă la acest eveniment, însă a binecuvântat lucrările o săptămână mai târziu. Tot ceea ce se vede a fost lucrarea lui Dumnezeu, a Sfinţilor Trei Ierarhi şi a Maicii Domnului“, ne-a relatat pr. paroh Vasile Bostan.

„Să ne ţinem credinţa vie“

În prezent, parohia Slătioara are 44 de familii, în 16 gospodării locuind doar văduve. Părintele paroh Vasile Bostan a mărturisit că durerea mare a sufletului său este aceea că majoritatea tinerilor şi-au părăsit ţara pentru a aduna averi. „Cât timp ţara noastră a fost ţinta duşmanilor care ne-au atacat, românii au stat şi au îngenunchiat pentru moşii şi strămoşii lor. Astăzi, tinerii L-au lăsat pe Dumnezeu deoparte. În ultimii doi ani am avut un singur botez. Unde sunt aceşti copii care sunt viitorul ţării? Nu trebuie să ne dăm bătuţi, ci trebuie să ne ţinem credinţa vie, credinţa cea trează pentru Ortodoxie“, a adăugat pr. paroh Vasile Bostan.

Sfânta Liturghie, privegherile din ajunul duminicilor şi sărbătorilor şi rugăciunea sunt înălţate în continuare la cer de părintele Vasile Bostan şi de puţinii creştini ortodocşi care au mai rămas. Parohul de la Slătioara, în pofida multelor greutăţi pe care le întâmpină, ţine în continuare flacăra adevăratei credinţe ortodoxe aprinsă, fiind un model de slujire preoţească în cei 30 de ani închinaţi sfântului altar.