Încă de la nașterea Văratecului, blazonul nobiliar a fost prezent prin boieroaicele care au făcut danii uriașe și au ales să își petreacă restul vieții la Văratec. Amintesc pe maica Evghenia Negri, sora boierului, cărturar și om politic  Costache Negri. În casa acesteia de la Văratec, a fost primit și a înnoptat în data 14/15 august 1866, prințul Carol I care avea doar trei luni de la urcarea pe tron. Iată, prima lui vizită în Moldova a fost la Văratec. A rămas impresionat de Văratec și a lăsat consemnat în jurnalul său „în mijlocul curții e biserica (...) iar de jur împrejur se ridică niște căsuțe drăguțe (...) fiecare dintre aceste aziluri este parfumat și curat, unul mai împodobit decât altul. Și înaintea fiecărei case flori de toate culorile și în fiecare odaie mirositoarele melise și lămâi”[1]

Poetul și diplomatul Dimitrie Bolintineanu în volumul de memorialistică „Călătorii în Moldova 1859”, ne lasă mărturie despre  vizita la Văratec, trăgând tot la maica Evghenia Negri: „Înainte de a intra în incinta monahală «trecurăm printr-un sat» Acest sat este format în mare parte din casele călugărițelor”.

Tot el în același volum ne vorbește de principesa Safta Brâncoveanu în care spune așa: „acea femeie extraordinară pentru timpul nostru; ea lăsă poziție strălucită, bogății mari și, oprindu-și o parte din veniturile sale, se retrase într-această mănăstire. Călugărițele din Văratec ne spuseră că, puțin timp înainte de a muri, bătrâna Brâncoveancă zicea: «Este un an de când era să sfârșesc cu viața; dorința însă a vedea Principatele unite, mi-a lungit zilele; acum speranța este pierdută pentru mine; nu mai am pentru ce să trăiesc»”.

Vecinul nostru, marele povestitor Ion Creangă, face următoare descriere: „după Agapia cea tăinuită de lume, urmează Văratecul unde și-a petrecut și săvârșit viața, bogata și milostiva Brâncoveanca”.

Între anii 1846-1850 la Văratec poposește Vasile Alecsandri, însoțit de Alecu Russo. Găzduiesc tot  la maica Evghenia Negri. Bardul de la Mircești a fost îndrăgostit de Elena Negri, sora maicii și a  fratelui Costache Negri, fără a -și împlini destinul, deoarece ea moare, foarte tânără în brațele poetului, fiind bolnavă de  tuberculoză.

În anul 1863 Văratecul îl primește cu multă cinste pe domnitorul țării, Alexandru Ioan Cuza, iar doamna Elena Cuza după moartea soțului își petrece multă vreme la Văratec, loc unde își găsea pacea sufletească.

În volumul „Chipuri de lumină la Mănăstirea Văratec”, Zoe Dumitrescu Bușulenga, în dialog cu jurnalistul Anton Fabian, redă mărturia scrisă a lui Vasile Alecsandri:

„Văratecul, așezat aproape de lanțul  Carpaților, răsare din înălțimi întunecoase, cu cele șase turle și o sumedenie de chilii îngrămădite unele în altele. (...) Pășim pe poarta Văratecului și dintr-odată în fața noastră ni se arată o altă priveliște decât pustia monahală de la Neamț. Semn că aici se simte cum conduce – o mână de femeie”.

Alți mari oameni de cultură care s-au hrănit spiritual de la Văratec au fost: Ion L. Caragiale, Ioan Slavici, George Coșbuc, Alexandru Vlahuță, Barbu St. Delavrancea, Bogdan Petriceicu Hasdeu, Nicolae Grigorescu. O relație specială cu Văratecul, a avut-o și celebrul pictor Nicolae Tonitza.

Apogeul acestora, este marcat de Mihai Eminescu și Veronica Micle. Însă, familia lui Eminescu avea legături mai vechi cu Văratecul. Tatăl acestuia, Gheorghe Eminovici, venea la Safta Brâncoveanu la Văratec, încă din anul 1846, pentru diferite treburi, fiind împuternicitul Balșilor din Botoșani, rudele Saftei. Poetul trăgea la mătușa sa, maica Fevronia în a cărei casă a locuit și Veronica Micle.   

Academicianul Simion Mehedinți, martor la  pogorârea în groapă a poetului, în iunie 1899, l-a definit într-un singur cuvânt: „astral”. Mihai Eminescu s-a inspirat și a creat la Văratec. Sunt suficiente doar două versuri din  ,,Călin – file din poveste” care amintesc despre Văratec: „De treci codri de aramă de departe vezi albind Ș-auzi mândra glăsuire a pădurii de argint.”

A făcut nemuritoare cele două rezervații naturale: „Pădurea de Argint” și „Codrii de aramă”. Cea din urmă rezervație cunoscută în arealul locului, sub numele de Filiorul. Muncelul este situat în partea de miazănoapte a mănăstirii, dincolo de micul sătuc Văratec. Filiorul a fost dintru începuturi un magnet spiritual pentru toți iubitorii Văratecului.

Părintele profesor universitar, academicianul Gala Galaction a iubit Văratecul și petrecut mult timp aici,  locuind în casa maicii Frăsinica, fostă ucenică a Saftei Brâncoveanu. În vasta opera literară identificăm multe mărturii cu privire la Văratec și chiar despre Filiorul care trebuia urcat de toți musafirii ce adăstau la Văratec. Iată o descriere a părintelui G. Galaction: „Dacă mă gândesc la Văratic, îi văd turlele cum se ivesc peste livezi și peste holde, văd alături Filiorul, dealul rotund ca un arici și purtând pe el stejari în loc de țepi...”.

La începutul anului 1899, nepoata maicii Antonina, (iconomă a mănăstirii acelor vremuri), venită în vizită la mătușa ei, urcă și ea Filiorul, împreună cu altă călugăriță pe nume Frăsinica, mărturie descrisă de Gala Galaction.

 „24 ianuarie 1899, duminică ....am urcat de câteva ori pe dealul Filiorului, dealul de stejari și cu spinare de arici.....Am stat jos, pe stratul gros de frunze moarte, umăr lângă umăr cu Frăsinica, și am privit cu ochi dornici spre dealul Boiștea, spre Tg.- Neamțu și mai cu seamă spre falnica rămășiță a Cetății Neamțu.”[2] 

Alt scriitor atașat de Văratec a fost Garabet Ibrăileanu care ne lasă și el să înțelegem că toți cei  veniți la Văratec trebuiau să urce Filiorul „Adela și cu mine «făcurăm» - (cum se zice aici) Filiorul. Printre chilii, apoi pe drumul din sat, pe la crâșma epică a lui Ichim... ajungem la poalele muncelului”[3].

Semnalată la Văratec a fost și prezența lui George Topârceanu, Ionel Teodoreanu, Constantin Noica, Alexandru Paleologu.     

Nu putem să nu amintim de cel numit Patriarhul literaturii române, scriitorul Mihail Sadoveanu, implicat în salvarea Mănăstirii Văratic, în anii dintru început ai regimului comunist.  Mihail Sadoveanu  vorbește despre Văratec în volumul Oameni și locuri (1908) următoarele: „Maici, unele bătrâne, cu fețele liniștite, altele tinere, care te privesc în treacăt, cercetător ca orice femei curioase, trec drumul. (…) Sunetul clopotului se împrăștie dulce la sfârșitul liniștit al zilei. Apoi contenește. Și peste sat se întinde tăcerea mai mare, și-n muntele încărcat de brazi sumbri care se ridică drept deasupra bisericii în roșața asfințitului”.

În volumul „Chipuri de lumină la Mănăstirea Văratec”, de Zoe Dumitrescu Bușulenga, sunt evocate întâmplări care îl au în centru pe Mihail Sadoveanu, Regina Maria a României, Gala Galaction, Veronica Micle, George Topârceanu, Vasile Alecsandri, Dinu Pillat, Nicolae Steinhardt, Ion Creangă și mulți alții.

Nu poate fi neglijată nici trecerea scriitorului Calistrat Hogaș în călătoriile sale prin Munții Neamțului de la sfârșitul secolului al XIX-lea, descriind mănăstirea în povestirea „De la Văratic la Săcu” din volumul Pe drumuri de munte (1912). Mănăstirea Văratec „își revarsă valurile sale de case albe pe poalele colinelor, cu care se isprăvesc munții săi... în lunile de vară veneau aici o mulțime de oaspeți din toate părțile Moldovei pentru o lună sau chiar două, dorind să-și caute odihna sufletească în aceste locuri însuflețite de o viață mai dulce și mai tihnită”.

La începutul anilor ’70, eruditul monah de la Rohia, Nicolae Steinhardt, venea la Văratec la marele  duhovnic părintele Calinic Prisecaru, pentru a se spovedi. Iată consemnarea sa:

„Văratec, 1971  În postul Sântei Marii mă spovedesc părintelui Calinic. Printre altele: un fost coleg de pușcărie mereu vine să mă tapeze; duhnește a băutură și uneori îmi aruncă-n obraz povești sfruntate: că i-a murit copilul și îi lipsesc banii de înmormântare – mie care știu că nu e tată. I-am dat ce i-am dat, apoi l-am respins. Simt totuși o neliniște. Dar ce să fi făcut cu un bețiv!? Să-i fi dat, mă întrerupe duhovnicul. Când mai vine, dă-i, nu-l mai judeca! Și eu – zice – am un prieten bețiv, un nenorocit și când vine aici îl omenesc. Dă-i! Cât de bine îmi pare că m-am făcut ortodox”[4].

Tot la începutul anilor ’70, în casa maicii Benedicta Braga, găsim o pleiadă de oameni de cultură, încât un jurnalist definea Văratecul, ca fiind „o colonie de scriitori”.

În această casă a locuit vreme de peste 25 de ani Zoe Dumitrescu Bușulenga care în numeroasele sale interviuri spunea așa: ,,Aici am cunoscut pe Ştefana Velisar Teodoreanu, scriitoare şi soţia lui Ionel Teodoreanu, pe Valeria Sadoveanu, jurnalistă şi traducătoare, soţia lui Mihail Sadoveanu, pe Profira Sadoveanu, pe soţul acesteia, traducătorul Costache Popa, pe Cornelia Pillat, pe Monica Pillat, pe poetul, traducătorul şi memorialistul Petre Pascu, pe criticii literari Constantin Ciopraga, Alexandru Husar şi Mihai Drăgan, Horia Bernea. Am amintiri extraordinare despre toţi cei amintiţi aici şi, fireşte, şi despre alţii”.

Vrednicul de pomenire Mitropolitul Bartolomeu Valeriu Anania a locuit multă vreme la Văratec  în casa episcopului Partenie Ciopron. Aici a diortosit Vechiul Testament și a scris poemul dramatic „Greul pământului”, pe care l-a citit în premieră într-un cenaclu ad-hoc la 17 iulie 1980. Iată opinia despre Văratec conform propriei mărturisiri: „Timp de douăzeci și doi de ani Văratecul a fost adevăratul meu domiciliu și principalul atelier de lucru intelectual...”.

În această casă sau în casa în care locuia Zoe Dumitrescu Bușulenga, au fost adevărate cenacluri literare sau cum le definea vrednicul părinte Anania: „sihăstrie academică și multă noblețe intelectuală...”. Deseori, la începutul anilor ’90 era semnalată și prezența marelui duhovnic părintele Cleopa Ilie și apoi a actualului Preafericitului Părinte Patriarh Daniel.

Am trecut în parte personalitățile care au poposit  la Văratec și apoi l-au zugrăvit fie în acuarelă, fie în scris, în opere literare. Voi încheia cu o consemnare a maicii Benedicta, acad. Zoe Dumitrescu Bușulenga:

„...a nu cunoaște Văratecul înseamnă a nu ști nimic din România. Am făcut o legătură, probabil pentru viață, cu această minune, pentru că eu o socotesc o adevărată minune, una ce continuă sub ochii noștri. De obicei minunile sunt socotite trecătoare, un fel de produse meteorice. Așa se crede. Pentru mine Văratecul continuă să rămână o minune vie, pe care oricine dorește să intre în sufletul românesc nu are cum să o ignore. Trebuie să intri aci, ca să iei pulsul vieții spirituale românești dintotdeauna”.

Văratecul mai are multe de oferit, pentru că harismele lui Dumnezeu nu se sfârșesc niciodată. Este edenic și toți oamenii poartă în suflet dorul întoarcerii la starea cea dintâi, motivul principal de revenire iar și iar la Văratec. (Pr. Ipate Sergiu Ciprian, parohul Parohiei Văratec, județul Neamț)

Citește AICI prima parte a documentarului: Viața duhovnicească a Parohiei Văratec