La plecarea unui Senior al Teologiei Dogmatice românești

Azi, la vremea când noi ne bucuram de razele primei Primăveri, Părintele Profesor Ioan Ică Senior, profesorul nostru de Dogmatică Ortodoxă, s-a stins. Rugător și cuminte, aprins de dorul de a fi iertat și iertând cu luciditatea unui spirit de excepție. S-a stins în liniștea în care și-a dedicat anii din urmă, atent la nevoile distinsei sale soții și cuprinzând în rugăciunea sa toată nevoia ce-i intra, cum spune Psalmistul, precum apa, până în sufletul său generos.

Pentru generații întregi de studenți și preoți, mai apoi, Părintele Ică Senior a fost Profesorul nostru de Dumnezeu. Exploziv în cunoaștere te aprindea de iubirea lui pentru Iisus Hristos, Sfinții Părinți ori teologii moderni. A fost, multă vreme, cel care ne aproviziona cu ultimele apariții de carte ori tâlcuitorul în cheie creștină a multor modificări ale lumii în care ne-am trăit viețile. Optimist și lucid, Părintele a fost unul dintre marii antrenori de spirit creștin pe care teologia academică românească i-a avut. Izvor de știință și cultură deopotrivă ne-a ajutat să descoperim valoarea teologiei ca doxologie și mărturisire. Ceea ce nu este deloc lesne de realizat. Mulți dintre profesorii de astăzi ne surprindem că am vrea să fim ca el, Profesorul prin excelență. Omul care te lua de mână și îți dăruia, din preaplin, dragostea cunoașterii lui Dumnezeu. Dacă există o asceză a lecturii – și sigur există – Părintele Ică Senior a fost unul dintre cei mai mari asceți ai vremilor de acum. Așa cum, dacă îi citești opera, deloc de neglijat, descoperi o iubire mistică covârșitoare.

Fiecare dintre noi, studenții săi, unii ajunși la prag de senectute duhovnicească, suntem facere a orelor sale, aprinși de verbul său didactic. De accentele sale savuroase, de inteligența sa pedagogică fără egal. De la niciunul dintre profesori nu se alerga direct din oră la fișele Bibliotecii Mitropoliei pentru ca să nu-ți ia nimeni înainte cartea ce tocmai o recomandase. Așa am alergat să-i găsim pe Sfântul Pavel și Mistica sa, pe Sfântul Ioan Damaschin, pe Sfinții Părinți ai perioadei Apostolice. Așa am descoperit pe Martin Buber și Părintele Stăniloae, pe Karl Barth ori Jean Danielou. Ba chiar ne-am apucat de germană și engleză, de latină și – care s-a priceput mai bine – de greaca veche. Ne-a dinamizat pe viață. Și simt că încă o face. Un încurajator zâmbet te însoțea mereu când căutai cărțile, un zâmbet de Profesor iubitor și exigent, dar mai, ales atent la nevoile tale de cunoaștere. Nu știu dacă modul lui de a preda Dogmatică a avut echivalență în România Ortodoxă. Personal tind să cred că nu. Trăgea de tine mereu, să nu rămâi un simplu „catihet”, fără cultura înțelegerii Tainelor lui Dumnezeu. În ultimii ani de predare la Sibiu – după care o vreme avea să ajungă Decan la Cluj Napoca (1996-2000) – Părintele Profesor ne-a îndrăgostit de Liturghie. Textul acesteia a căpătat o cu totul altă valoare prin tâlcuirile sale care, colegate la orele de Liturgică și la integrările liturgice de la Morală – cu minunatul Părinte Ilie Moldovan – au aprins în generații întregi dorul de Împărăție.

Pentru cei de azi poate părea o poveste. Pentru cei care ne trăim, însă, povestea vieții în ethosul Ortodoxiei, aceste repere sunt mântuitoare. Sunt sute de parohii și mănăstiri unde slujind generațiile formate dogmatic de remarcabilul Părinte Ică Senior au renăscut, și-au regenerat Duhul cel de viață dătător. Au devenit oaze de nădejde și dragoste.

Părintele Ioan Ică Senior se naște la 9 septembrie 1932, în Sibiu, într-o luminoasă familie de creștini. Va fi marcat o viață de Ocna Sibiului – unde va reveni mereu cu drag, în casa de peste drum de Biserica Mare – spațiul dintâi al formării sale spirituale, căreia îi va reda una dintre cele mai importante monumente de teologie – colindul Toată Legea creștinească – pe care ni-l va tâlcui de fiecare dată, în preajma Crăciunului, ca pe un dar al său personal pentru noi, studenții săi. Studiile medii le face la Sibiu (1944-1951) și tot aici Institutul Teologic (1951-1955). Devine doctor în teologie în 1974 cu o temă legată de Mărturisirea de Credință a lui Mitrofan Kritopoulos-însemnătatea ei istorică, dogmatică și ecumenistă, aducând la lumină pentru întâia oară în limba română conținutul Mărturisirii (apare publicată în revista Mitropolia Ardealului, 3-4/ 1973 și ca volum separat). Pentru cine intuiește condițiile vitrege ale cercetării teologice din acea vreme descoperă tenacitatea inegalabilă a unui om ce avea să strălucească ulterior în domeniul pedagogiei teologice și în cercetarea Dogmatică. Multe din cercetările sale vizează construirea punților de dialog teologic între Biserici. Dragostea lui cea mare va fi însă descoperirea către tânăra generație a unei spiritualități pastorale prin traduceri, conferințe și cursuri. Un susținător al monahismului românesc – două surori aveau să fie monahii – va dărui în timp pagini de mare adâncime asupra acestei spiritualități din care memoria mea păstrează mai ales Dialoguri la Athos. Între cer și pământ. Teologia rugăciunii minții (Alba Iulia, 1994) și Patericul Sinaitic (Alba Iulia, 1994). Bucuriile studenției noastre. Ca multe alte texte ulterioare, transferate spre noi cu entuziasmul său caracteristic.

Vor fi multe texte în zilele acestea asupra muncii sale intelectuale. Remarcabile și fundamentale teologiei românești. Ceea ce cred că nu vom putea surprinde nicicum e marea lui dragoste pentru munca la catedră. Inegalabila lui pedagogie a predării adevărurilor de credință. Pe viață și pe moarte, cum nimeni nu mai reușește. În timp mult din efortul său de transmitere a conținuturilor de credință a fost preluat și dezvoltat de fiul său, Părintele Ioan I. Ică jr. care astăzi, alături de fratele său Teodor, de Doamna Preoteasă Irina și cei ai familiilor lor, resimt această plecare – sunt convins – ca pe o înțelegere deplină a cuvintelor pline de sens ale Liturghiei: „Și ne dă nouă să ne împărtășim cu Tine, mai cu adevărat, în ziua cea neînserată a Împărăției Tale...”. Prin Părintele Ică Senior și Profesorii noștri din generația sa, stinși vederii noastre și ei, Părinții Mircea Păcurariu, Ioan N. Floca, Ilie Moldovan, Sebastian Șebu ori Aurel Jivi, ne-am format ca o familie muncitoare, plină de râvna credinței și puterea nădejdii întru dragostea lui Dumnezeu. Am învățat că moartea poate fi învinsă.

Sursa: tribuna.ro

De la același autor

Ultimele din categorie