Totul zboară, totul curge. Ca sufletul să nu zboare (să nu se împrăștie) în rugăciune, trebuie să i se tundă aripile ori să i se taie de tot; ca apa să nu curgă, trebuie îngrădită. Natura însăși ‒ mai bine zis, Domnul ‒ ne dă învățătură prin toate făpturile, rușinând trufia inimii și a minții noastre.

Aripile sufletului sunt închipuirea roditoare de gânduri; înmulțirea gândurilor deșarte sau pieirea celor bune, însoțită de ivirea celor rele, vine de la vătămări duhovnicești sau de la aducerea aminte de lucruri stricate. Acum, pentru a lupta împotriva slăbiciunii sufletești trebuie să cerem cu răbdare izbăvirea de la Domnul. Doar numele Lui ne poate mântui.

(Sfântul Inochentie al Penzei, Viața care duce la Cer, traducere de Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, București, 2012, pp. 43-44)