Lăcomia pântecelui este o slăbiciune care ne îndeamnă la mâncare şi băutură peste măsură, cu plăcere, şi ne face să ieşim din dreapta socoteală a minţii. Căci Dascălii Bisericii noastre zic, și mai cu seamă Sf. Hrisostom, în al XIII-lea Cuvânt la Sf. Evanghelie de la Matei, că lăcomia pântecelui este mare păcat. Aceasta a izgonit pe Adam din Rai, aceasta a făcut de a venit potopul în lume, pe Israilteni i-a făcut închinători de idoli, și altele multe și diferite rele a făcut oamenilor. Pentru că de nu vom înfrâna pântecele, ne păgubim de toate faptele bune şi mai cu deosebire de curăţie; fiindcă lăcomia pântecelui, sporeşte mult curvia.

Înmulţirea mâncării şi îndulcirea pântecelui aprind para şi cazi cu uşurinţă. De aceea, trebuie să fii pururea bine înarmat împotriva pântecelui şi să nu-i dai cât cere, ci numai cât trebuie după marele Hrisostom: „Dă pântecelui cât trebuie să primească, dar nu cât cere”. Dumnezeu n-a făcut pe om ca să mănânce, ci bucatele le-a făcut ca să se întreţină, să mănânce atât cât să nu moară. Mâncarea este ca o băutură de vindecare, adică curăţenie, și de vei lua mai multă decât este trebuința, te vatămă. Lăcomia pântecelui este uşă începătoare a multor greşeli; şi cine o va birui desăvârşit, stăpâneşte şi pe celelalte păcate. Pentru aceasta, şi acei Cuvioşi care sihăstreau în pustie, se nevoiau să o stăpânească, cunoscând că de nu vor birui întâi această patimă, cu greu vor fi biruite și celelalte.

(Agapie Criteanu, Mântuirea păcătoșilor, pp. 103-104)