Văd că tu suferi puternic din cauza ingâmfării şi te temi puternic de deşertăciunea deşartă. Pentru ce te înfurii atât datorită slavei omeneşti deşarte şi o cauţi prin toate mijloacele? Spune-mi ce folos nădăjduieşti să obţii de la ea în viaţa actuală sau în cea următoare? Dimpotrivă, dacă vei chibzui bine la dânsa, vei găsi că ea ascunde pricina relelor celor mari: ea provoacă certuri mari şi duşmănii între oameni, invidie dăunătoare şi vorbe linguşitoare. Unul care o doreşte, îi linguşeşte neîncetat pe toţi şi toate cuvintele şi faptele lui sunt pătrunse de linguşire. Dacă însă nu o dobândeşte, se ascunde din cauza tristeţii inimii şi, văzând pe altul că o dobândeşte, îl invidiază şi îl urăşte prin toate mijloacele şi nu încetează cu vrajba până când nu îl lipseşte pe acela de această slavă. Dacă totuşi nu poate să ajungă până la acest lucru, atunci se îndreaptă către dorinţele cele tainice şi se gândeşte la cum ar putea să îl lipsească de această lumină.

Dorinţa de slavă, în cazul nedobândirii ei, dă naştere la invidie iar din invidie se nasc toate urmările dăunătoare. Cea care îi dă naştere ei (invidiei) este mândria puternică iar mama acesteia este încălcarea sfintelor porunci, adică nebunia, care slujeşte ca pricină a oricărui rău în general şi a pieirii popoarelor nefericite. Ai înţeles tu, oare, pricina căror rele este pentru tine dorinţa de slavă deşartă pe care o iubeşti? Fugi de ea, suflete!

(Sfântul Maxim Grecul, Viața și cuvinte de folos, Editura Bunavestire, Galați, 2002, p. 77)