Laudele sunt precum drogurile. Să presupunem că un începător într-ale predicii, după prima predică, întreabă dacă a fost bună, dacă trebuie să fie atent la ceva anume, ca să nu facă rău lumii. Atunci celălalt, ca să-l încurajeze îi spune: „Ai vorbit bine. Doar că trebuia să fii atent puţin în punctul cutare”. Dar apoi, dacă are puţină predispoziţie spre mândrie, poate ajunge să întrebe dacă a fost bună predica numai şi numai ca să audă că a fost bună şi să simtă satisfacţie. Şi se bucură dacă îi spun: „A fost foarte bună”. „A, oamenii spun cuvinte frumoase despre mine”, se gândeşte el şi se umflă în pene. Dar dacă-i spun: „Nu a fost bună”, se mâhneşte. Vedeţi cum îl înşeală aghiuţă cu o caramelă de laudă? La început întreabă cu gând bun, ca să se corecteze şi apoi întreabă ca să audă laude şi să se bucure.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești - V -Patimi și virtuți, Editura Evanghelismos, p. 71-72)