Cuvinte duhovnicești

Lecturile duhovnicești sunt izvor de înțelepciune

De acum înainte, copilul se mişca nestingherit în Biserica Înaintemergătorului pe care îl considera prietenul său. Se apropia de el şi îi vorbea ore întregi stând în picioare înaintea lui. Odată, tatăl lui l-a auzit spunând: „Ştiu că sfinţii nu răspund totdeauna când îi întrebăm, ci numai atunci când cred ei de cuviinţă şi când au vreo slujire de împlinit”.

După acea întâmplare care s-a petrecut cu David în Biserica Sfântului Ioan Botezătorul, toți îl priveau pe copil cu uimire, luau aminte la el, discutau despre el. Şi părinţii lui erau cuprinşi de nelinişte pentru copil, însă de o nelinişte amestecată cu o încredinţare tainică. De acum înainte, copilul se mişca nestingherit în Biserica Înaintemergătorului pe care îl considera prietenul său. Se apropia de el şi îi vorbea ore întregi stând în picioare înaintea lui. Odată, tatăl lui l-a auzit spunând: „Ştiu că sfinţii nu răspund totdeauna când îi întrebăm, ci numai atunci când cred ei de cuviinţă şi când au vreo slujire de împlinit”.

- David, ce-i spui Sfântului tău atâta vreme? Nu-l deranjezi?

- Nu cred că-l deranjez. Dacă s-ar întâmpla acest lucru, ar şti el să mă oprească.

La cei patru ani ai săi, David urmărea cu multă atenţie lecţiile pe care le dădea tatăl său copiilor care veneau noaptea să înveţe carte, în mai puţin de trei luni a învăţat toate literele alfabetului şi putea silabisi. Apoi a început să citească bine. Ajuns la vârsta de cinci ani, i-a spus tatălui său acestea:

- Părinte, tâlcuieşte-ne cântările şi troparele pe care le cântăm în biserică. Şi dă-ne să citim şi din Triod şi Penticostar.

Tatăl lui David i-a spus:

- Fiul meu, sunteţi încă mici şi de multe ori nici eu nu pot să pătrund înţelesurile lor. Tâlcuirea nu este uşoară. Eu vă învăţ ceea ce ştiu: să silabisiţi corect şi să citiţi, să vă scrieţi mai întâi numele vostru şi apoi să vă obişnuiţi, încet-încet, să vă înţelegeţi între voi printr-o scrisoare. Stihirile şi troparele Triodului şi ale Octoihului sunt greu de tâlcuit.

- Tată, eu cred că dacă le citeşte cineva de mai multe ori înţelege ceva. Ieri şi astăzi, în timp ce erai la ogor, eu am mers la biserică şi am citit catavasiile Paştilor din Penticostar şi acum le înţeleg. Cel care le-a scris trebuie să fi avut o minte luminată. Iar cel care a scris catavasiile Penticostarului a avut nevoie de o minte şi mai luminată. Toată noaptea m-am gândit la ele. Cel care le-a scris parcă îmi este cunoscut şi le-a scris pentru mine.

- Este adevărat ceea ce ai spus. Ele au fost scrise nu numai pentru tine şi pentru toți copiii, ci şi pentru toţi creştinii. Dar fiindcă nu ştim multă carte, le găsim grele şi nu le putem tălcui.

- De aceea cred că trebuie să le citim de mai multe ori şi vom afla treptat şi tâlcuirea. Limba pe care o auzim în biserică este grea şi oamenii ştiu puțină carte. Bunica nu ştie carte deloc, dar cu toate acestea înţelege Sfânta Liturghie pentru că a auzit-o de multe ori.

- Aici se poate să ai dreptate. Eu însă nu pot să fiu aici toată ziua. Am şi vie şi ogor şi trifoi. la tu copiii care vor, citeşte-le şi explică-le treptat, iar eu, seara când vin, voi completa ce le-ai spus tu.

Multe de acestea s-au întâmplat cu David, cu acest minunat copil din Gardiniţa Eubeii în acea vreme. Încă înainte de a împlini şase ani a devenit dascăl. La opt ani dobândise multe cunoştinţe în urma citirii şi explica toate cărţile liturgice. Mai mult îl atrăgeau cele scrise de Sfântul loan Damaschin în Octoih, în Penticostar şi în cărţile liturgice. Se adâncea multă vreme în citirea Epistolelor Sfântului Apostol Pavel şi în Faptele Sfinţilor Apostoli.

(Cuviosul David „Bătrânul” - „Copilul” Înaintemergătorului, traducere din limba greacă de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Editura Evanghelismos, București, 2003, pp. 22-24)