De origine slavă, cuvântul bolniţă are înţelesul de loc unde se află bolnavi. Bolniţele mănăstirilor athonite sunt spitale, infirmerii şi azile pentru monahii bătrâni şi bolnavi din mănăstiri şi din împrejurimi.

Aceste bolniţe sunt zidite în locuri mai retrase din mănăstiri. Aici, medicina îşi aduce aportul alături de rugăciunea Bisericii.

Sfântul Sava al Sârbilor, în Tipicul său, spune: „Pentru bolnavi să existe o chilie, să aibă un pat în care să se poată odihni şi un infirmier care să-i îngrijească şi o sobiţă pe care să se încălzească apă. La rândul lor, bolnavii să nu se răsfeţe cerând prea mult, să fie modeşti şi să accepte ce li se oferă în măsura posibilităţilor mănăstirii. Aşa se cade unor feţe monahale”.

Părintele Ilarion de la Mănăstirea Simonopetra, a cărui ascultare a fost să îngrijească de bolnavi, nu mergea niciodată să se culce dacă vreunul dintre părinţi era bolnav. Se jertfea cu totul, îngrijind bolnavii săi. Folosindu-şi metaniile se ruga toată noaptea, mergând în continuu şi spunând: «Doamne, ai milă de robul Tău», şi: «Sfinţilor Doctori fără de arginţi, fiţi mijlocitori pentru acest rob al Domnului». De asemenea, el mergea să pescuiască pentru bolnavii săi, după care gătea ce prindea, încercând să-i ajute să se însănătoşească şi să se simtă mai bine.