Guvernatorul civil al Sfântului Munte este reprezentatul guvernului grec în Athos, este numit de Ministerul Grec al Afacerilor Externe şi are gradul de Prefect. După cum prevede Legea referitoare la Sfântul Munte, atunci când guvernatorul lipseşte, este suplinit de secretarul său.

Alături de secretar şi personal, guvernatorul exercită activitatea de supraveghere a păstrării Statutului Sfântului Munte şi a Regulamentelor de ordine interioară ale Sfintelor Mănăstiri. Administrează de asemenea şi inspectează serviciile publice ale Statului grec aflate în Sfântul Munte. Politistii încartiruiţi în Sfântul Munte se află în directa lui subordine.

***

În 1967 pe când părintele Haralambie Dionisiatul s-a mutat cu obştea sa la Burazeri, armata a răsturnat guvernul de atunci şi a proclamat dictatura. Ca fiecare guvern, şi aceasta dictatură militară §i-a pus oamenii ei în toate punctele importante ale statului.

Aşadar şi în Sfântul Munte a fost numit guvernator un general de rezervă, care se numea Krekukias G.

Acest guvernator, care era un om foarte evlavios, auzind de faimă duhovnicului Haralambie, a mers la Burazeri ca un simplu cetăţean pentru a se mărturisi. Dar la mărturisire a descoperit Stareţului faptul că el este noul guvernator al Sfântului Munte. S-a folosit atât de mult încă de la prima mărturisire, încât de atunci cobora regulat la duhovnic pentru mărturisire şi sfătuire. Dar mai ales s-a folosit de neagoniseala Stareţului. Văzând atât de multe clădiri ruinate, l-a rugat pe Stareţ să primească bani din bugetul statului necesari pentru lucrările de reparaţie, dar Parintele Haralambie nu voia cu nici un chip să primească. Atunci guvernatorul l-a întrebat cu multă nedumerire

– Dar de ce nu primiţi, Gheronda?

– Eu câştig bani cu sudoarea mea. Vezi pe aceşti călugări din obştea mea? Unul pictează, altul sculptează peceţi, altul lucrează la grădină. Îmi trimit bani şi din afară Sfântului Munte pentru patruzeci de liturghii, parastase, paraclise. Astfel de bani sunt binecuvântaţi, pentru că îi putem justifica. Dar pe ceilalţi nu pot să-i justific.

– Bine, vă voi da şi eu câteva nume ca să le pomeniţi, pentru care voi lăsa puţini bani ca să reparaţi bazinul cel mare de apă, care a crăpat. Sunteţi de acord?

– Da.

Şi guvernatorul plecă lăsând pomelnicul împreună cu banii într-un plic închis. Când Stareţul l-a deschis, ce să vadă? Erau înăuntru cam o sută de mii de drahme. Pentru acea vreme aceşti bani erau o sumă foarte însemnată. De îndată ce Stareţul i-a văzut, atât de mult s-a mâhnit, încât n-a mai putut nici să doarmă, nici să se roage.

A doua zi, dis-de-dimineaţă, s-a dus în grabă la guvernator şi l-a rugat să primească banii înapoi. Dar acela era de neînduplecat, deoarece întocmise deja actele pentru această donaţie. Văzându-l însă pe Stareţ foarte mâhnit, guvernatorul l-a îndemnat să-i dea în altă parte, unde va crede el de cuviinţă. Aceasta a făcut ca guvernatorul să aibă şi mai multă evlavie faţă de Stareţ.

(Monahul Iosif Dionisiatul, Stareţul Haralambie – Dascălul rugăciunii inimii, traducere de Ieroschim. Ştefan Nuţescu, Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2005, pp. 141-142)