Cuvântul Arsana vine de la latinescul arsenal (chei, debarcader, cală). Arsanau este o construcţie de dimensiuni variabile ce constitue de mici porturi cu chilii, magazii, hangare, chei şi loc de ancorare pentru vapoarele de mic tonaj. În arsanale sunt păstrate şi păzite micile ambarcaţiuni de transport şi pescuit.

Fiecare mănăstire athonită, dar şi unele schituri sau chilii dispun de câte o arsana. În trecut, datorită atacurilor piraţilor, arsanaua unei mănăstiri avea şi un turn de pază.

În fiecare zi în care este marea liniştită, preţ de câteva zeci de minunte, arsauna devine un adevărat furnicat căci este şi locul de debarcare-îmbarcare pentru monahii aghioriţi, pelerini sau muncitori. Aici are loc şi descărcarea materialelor de construcţiilor şi a proviziilor.

De multe ori, navigarea către Muntele Athos este plină de ispite, iar marinarii trebuie să depună multe eforturi pentru a ancora, mai ales în zona mai stâncoasă a Athosului de la Nea Skiti la Kavsokalivia. Datorită ajutorului pe care îl dau în viaţa Sfântului Munte, atunci când merg în vizită la un aşezământ, armatorii şi marinarii sunt primiţi cu toată cinstea fiind aşezaţi în imediata apropiere a egumenului sau a dicheului.

***

Din viaţa părintelui Efrem Katunakiotul aflăm că „Stareţul era foarte sensibil la călătorii, în special la cele de pe mare. Mersul cu vaporul îl obosea peste măsură. Din această pricină evita să călătorească, mai ales atunci când slujea Sfânta Liturghie, deoarece se temea ca nu cumva să vomite. Iar aceasta este un mare păcat, atunci cand se întâmplă după Sfânta Liturghie. Odată a liturghisit la Noul Schit. Marea părea liniştită şi fără să se gândească prea mult, a intrat în corabie pentru a se întoarce la cheiul Karulei şi de acolo să urce la Katunakia. Distanţa era mică, dar de îndată ce au trecut de Capul Pinei, a izbucnit o furtună care agita marea până la Karulia. Căpitanul se temea să ancoreze şi de aceea intenţiona să-şi continue drumul. Stareţul, din cauza răului de mare, începuse să aibă senzaţie de vomă, şi cu felul său aprins de a vorbi, i-a spus poruncitor: «Iordane, vei ancora la Karulia!». Fiind constrâns, căpitanul a cedat şi nervos a întors timona către cheiul de la Karulia, spunând cu indignare: «Voi ancora, chiar de ar fi să sparg şi corabia!». Şi îndată marea s-a liniştit. După ce a ancorat la Karulia, Staretul şi ceilalţi părinţi au coborât, reuşind să descarce şi multe bagaje, în timp ce căpitanul mărturisea cu uimire: «Părinte, ocrotitorul Sfinției Tale este un mare sfânt!»”[1].