Un alt rezultat al tămăduirii minţii este libertatea. Deşi a fost ţinută în captivitate de patimi, mintea eliberată este întru totul înviată: „Cel dus în robie pentru o vreme nu se întoarce cu atâta bucurie când este slobozit, cum se întoarce mintea cu picioare vesele spre cele cereşti, ca spre ale sale, când e slobozită din legăturile (afecţiunile) materiale". Odată descătuşată de patimi, orice va face i „se va socoti dar curat, adus lui Dumnezeu" (Ilie Ecdicul).

Astfel slobozită, mintea este înviată. Se poate vorbi deci despre minunea învierii minţii, ne încredinţează Cuviosul Nichita Stithatul, care o compară cu minunea învierii lui Lazăr. Precum a murit Lazăr şi a fost îngropat, tot astfel moare şi este îngropată şi mintea noastră - şi precum a venit Hristos în cetatea Betaniei ca să-l învie pe Lazăr, tot astfel vine şi la mintea noastră cea omorâtă de păcate spre a o învia din stricăciunea patimilor. Precum Maria şi Marta, surorile lui Lazăr, au alergat cu lacrimi de întristare să-L întâmpine pe Mântuitorul, „înţelepciunea şi dreptatea, scufundate în întristare de moartea minţii, vin plângând înaintea Lui". Dreptatea închipuie aici greaua pătimire şi lucrarea poruncilor, iar înţelepciunea, lucrarea minţii şi ascultarea mişcărilor „cuvântului cunoscute cu mintea şi înţelesurile lui descoperite prin contemplaţie".

Aflăm această corelare între cele două minuni - învierea lui Lazăr şi învierea minţii noastre omorâte de păcate - în multe din imnele Bisericii ortodoxe.

(Mitropolit Hierotheos Vlachos, Psihoterapia ortodoxă: știința sfinților părinți, traducere de Irina Luminița Niculescu, Editura Învierea, Arhiepiscopia Timișoarei, 1998, p. 170)