Dar chiar dacă n-ar exista iadul, mică durere este ca cineva să piardă raiul? Mică pedeapsă este să nu moştenească Împărăţia veşnică a lui Dumnezeu, să fie lipsit de acea slavă negrăită, să rămână afară de la acea sărbătoare cerească, să piardă acele bunătăţi nespuse?

 

Ştiu că mulţi se gândesc la iad cu spaimă şi groază. Eu însă consider că lipsirea de la slava raiului este mult mai amară decât iadul. N-are importanţă că starea de acolo nu poate fi exprimată în cuvinte. Nu cunoaştem, de altfel, ce fericire dăruiesc acele bunătăţi, încât să înţelegem şi ce tristeţe provoacă lipsa lor. Apostolul Pavel, însă, care s-a învrednicit să cunoască toate acestea, ne încredinţează că cea mai mare nenorocire pentru un om este căderea lui din slava lui Hristos. O vom pricepe şi noi, dar numai dacă o vom încerca în faptă. Să nu păţim însă niciodată asemenea necaz, Doamne! Să nu gustăm nicicând înfricoşătorul iad!

 

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Problemele vieții, Editura Egumenița, Galați, p. 54)