Sfânta Mare Muceniță Ecaterina în iconografie

În unele icoane ale sfintei, alături de ea, se mai zugrăvește și o roată cu țepi mari din fier la exterior, ca mărturie a chinurilor la care a fost supusă pentru credința în Hristos.

Sfânta Mare Muceniță Ecaterina este zugrăvită conform Erminiei picturii bizantine a lui Dionisie din Furna, sub chipul unei tinere, înveșmântată ca o împărăteasă, având pe cap o coroană, iar în mâini ținând o Cruce și o ramură de finic.

Asemenea celorlalți mucenici, Sfânta Ecaterina este înveșmântată cu o tunică roșie, prevăzută cu mâ­neci lungi, strânse cu mânecuţe. Aceasta este împodobită la gât, talie, poale și mânecuțe cu un tiv de aur și pietre prețioase. Culoarea roșie a tunicii reprezintă culoarea sângelui, a jertfei lui Hristos și simbolizează moartea martirică.

În unele icoane ale sfintei, alături de ea, se mai zugrăvește și o roată cu țepi mari din fier la exterior, ca mărturie a chinurilor la care a fost supusă pentru credința în Hristos.

Dionisie din Furna se oprește și asupra anumitor momente importante din viața Sfintei Mucenițe Ecaterina, povățuindu-l pe iconar în realizarea acestora. Astfel, putem întâlni icoane ale sfintei care o înfățișează pe aceasta primind învățături de la duhovnic, botezându-se, arătând îndrăzneală înaintea împăratului, contrazicându-se cu cei 50 de ritori, fiind în temniță, fiind pusă pe roată de ostași, dar și tăierea capului Sfintei Ecaterina, mutarea sfintelor sale moaște de către îngeri în Muntele Sinai și îngroparea.

De la același autor

Ultimele din categorie