Viața Sfinților Martiri și Mărturisitori Năsăudeni

Acești sfinți martiri și mărturisitori năsăudeni au fost apărători ai credinței strămoșești și ai neamului românesc.

Sfinții Năsăudeni Atanasie Todoran din Bichigiu, Vasile Dumitru din Mocod, Marin Grigore din Zagra și Vasile Oichi din Telciu au suferit martiriul în ziua de 12 noiembrie 1763. Au fost apărători ai credinței strămoșești și ai neamului românesc. 

Acest sfânt martir al neamului nostru, Atanasie Todoran, s-a născut în Bichigiu, sat de pe Valea Sălăuței, într-o familie de țărani liberi, înrudit cu familia preoților Coșbuc din Hordou, strămoșii poetului George Coșbuc. Există destul de puține informații despre viața lui. Fruntaș în comună, cunoscător de carte, fusese jude și colector al dărilor în comunele de pe Valea Bichigiului și a Sălăuței. Se pare că încă din tinerețe a făcut parte dintr-un regiment care era așezat undeva lângă Viena și, tot amânâdu-i-se eliberarea, a dezertat și s-a întors acasă. Urmărit de oamenii împărăției, s-a refugiat în Munții Țibleșului, în Maramureș și în Țara Chioarului. A ajuns în Moldova, unde a slujit ani îndelungați, cum atestă fragmentul unui document emis de domnitorul Mihai Racoviță, din care reiese că îl eliberează din oaste pe Atanasie, în vârstă de 74 de ani, după ce a slujit 13 ani în rang de căpitan, și că este ridicat la rang de răzeș.

Pentru vechea dezertare, a fost închis câțiva ani în Turnul Dogarilor din cetatea Bistriței. După ce a fost eliberat, s-a întors la Bichigiu. Neexistând preot ortodox în sat, s-a opus cu înverșunare împărtășirii fiului său cu azimă, precum și spovedirii lui de către un preot unit. Bătrânul și-a îngropat băiatul în ritul credinței strămoșești; fata îi murise și ea cu ani în urmă, când era fugar prin munți.

În anii 1761-1762 a tratat cu guvernul din Viena, alături de alți fruntași, militarizarea a 21 de comune de pe Valea Bichigiului, Sălăuței și Someșului Mare. A fost el însuși la Viena, împreună cu alți români, unde s-a încheiat pactul cu guvernul și li s-au dat asigurări că, după intrarea în regimentul grăniceresc, românii din ținutul Năsăudului vor beneficia de înlesniri. El a cerut însă ca, prin înființarea regimentului de graniță, românii să nu fie siliți să-și lepede credința, căci de decenii ortodocșii transilvăneni se confruntau cu impunerea, aproape pe orice cale, a credinței unite. Întors acasă și așteptând roadele înțelegerii, Atanasie și-a dat seama că nu s-a ținut seama de dorința românilor și a început să se opună pe față procesului de militarizare. Năsăudenii vedeau limpede că sistemul grăniceresc urmărea să-i convertească la catolocism și, apoi, că nu li se aplica promisiunea ridicării iobăgiei.

La 10 mai 1763, la Salva, pe platoul numit „La mocirla”, era organizată sfințirea drapelelor de luptă și depunerea jurămintelor de către nouă companii ale Regimentului de graniță nou înființat. Generalul Bukow, trimis de Curtea din Viena să urmărească și să impulsioneze în Ardeal trecerea la catolicism, a venit să primească jurământul grănicerilor năsăudeni și să le sfințească steagul. Când militarii erau pregătiți pentru depunerea jurământului, în față a ieșit, călare, „moș Tănase Todoran”, în vârstă de 104 ani, și le-a rostit grănicerilor o cuvântare. Printre altele, le spunea: „De doi ani noi suntem grăniceri și carte n-am primit de la înalta împărăteasă că suntem oameni liberi! - și apoi așa nu vom purta armele, ca sfânta credință să ne-o batjocorească! Jos armele!”. Cuvintele înflăcărate ale bătrânului au dat roade. Soldații care urmau să depună jurământ de credință față de Viena au trecut de partea lui Atanasie aruncând armele jos,în semn de protest și nesupunere.

La scurt timp după aceea, s-au făcut cercetări pentru ca vinovații să fie pedepsiți.

La 12 noiembrie 1763, pe același platou de la Slava a avut loc execuția celor găsiți vinovați de revolta din luna mai. Atanasie Todoran a fost frânt cu roata de sus în jos, iar capul i-a fost legat de o roată, „pentru că i-a reținut pe oameni de la unire și de la înrolarea în statutul militar grăniceresc…” – după cum se arată în sentința de condamnare. Împreună cu Atanasie au fost martirizați prin spânzurare, „pentru aceeași vină”, Vasile Dumitru din Mocod, Grigore Manu din Zagra și Vasile Oichi din Telciu, alte nouăsprezece persoane fiind supuse bătăilor cu vergi; mulți dintre cei bătuți au murit sub lovituri. Capetele celor martirizați au fost ridicate pe pari la poarta caselor în care locuiseră, iar bucăți din trupurile ciopârțite au fost așezate la răscruci de drumuri. Primind moarte martirică, Atanasie și-a vărsat sângele pentru credința strămoșească și pentru drepturile românilor transilvăneni. De atunci și până astăzi, cinstirea memoriei lui se face neîntrerupt în conștiințele ortodocșilor năsăudeni, iar mărturiile vremii îi așază alături pe cei trei care au pătimit împreună cu el.

Ultimele din categorie