Cu circa 720 de ani înainte de naşterea lui Mesia, profetul Miheia a prevăzut locul în care Pruncul Iisus Hristos avea să Se nască: „Şi tu, Betleeme Efrata, deşi eşti mic între miile lui Iuda, din tine va ieşi Stăpânitor peste Israel, iar obârşia Lui este dintru început, din zilele veşniciei” (5, 1).

Betleemul, numit la origine Bit Lahmi (cunoscut de pe la 1440 î.Hr.), apoi Beyth Léhem, a fost redat în greaca Evangheliei sub forma Betleem, care mai târziu s-a pronunţat Vithleem, de unde provin variantele româneşti Vicleim, Viflaim şi altele, întâlnite în colindele noastre.

Numele cetăţii înseamnă „casă pentru cereale” (hambar), „casa pâinii”  sau „templul lui Laham” (zeu canaanit). Numele Betleem are şi un sens simbolic de prosperitate materială (solul locului era fertil) şi un sens simbolic de binecuvântare spirituală. Cetatea Betleem, deşi era locul de unde provenea regele David (I Regi 16, 2-4), era una destul de mică şi de neînsemnată. În recensământul cetăţilor făcut de Iosua apare „Efrata sau Betleemul” (15, 59) la partea lui Iuda. Aici se găseşte şi mormântul tradiţional al Rahelei.

Teofilact al Ohridei arată, totuşi, că Betleemul va deveni o mare cetate, poate nu neapărat materială, ci una spirituală. Traducerea românească preia aceasta din Septuaginta, însă în unele manuscrise ebraice nu se pomeneşte nimic de Betleem. Acest lucru a dat naştere unor presupuneri, cum că numele cetăţii ar fi fost şters intenţionat de evrei din textul sfânt, pentru a ascunde originea davidică a lui Hristos.

Sfântul Ioan Gură de Aur semnalează exactitatea profeţiei lui Miheia: „Uită-te cât de precise sunt cuvintele profeţiei! Profetul n-a spus: Va locui în Betleem, ci din tine va ieşi. Deci profeţia spune că Se va naşte acolo”. Hristos S-a născut nu numai într-o cetate mică, ci şi într-un staul, pe paie (Luca 2, 7) etc., toate fiind semne ale chenozei – a deşertării de slava Sa Dumnezeiască – şi a smereniei Fiului lui Dumnezeu. Naşterea lui Hristos în Betleem împlineşte şi celelalte profeţii care vorbesc despre Mesia ca de un urmaş a lui David (Isaia 11, 1. 10; Ieremia 23, 5; 33, 15).

Această profeţie este citată liber de către rabinii care îi răspund regelui Irod (Matei 2, 6), indicând „Betleemul din ţara lui Iuda” ca echivalent pentru „Beyt-Léhem, Efrata”. Această precizare a profeţiei, referitoare la Betleemul din Iudeea, este importantă, deoarece mai exista un Bet-Léhem în Galileea, în ţara lui Zabulon (Iosua 19, 15). Primul dintre ele a fost, într-adevăr, locul naşterii lui Iisus (cf. Luca 2, 4. 15; Ioan 7, 41-42).

Betleem – între lacrimi, colinde şi prigoană

Astăzi,  acest orăşel (Bait Lahm), cu circa 25.000 de locuitori, se află sub Autoritatea palestiniană. El a fost locuit de creştini în epoca bizantină, apoi cucerit pe rând de samariteni, arabi, cruciaţi, mameluci, otomani, britanici, iordanieni, israelieni, iar din 1995, a fost cedat palestinienilor.

Aflat la 10 km sud de Ierusalim, Bethleemul a fost un oraş străbătut de caravanele spre Asia orientală şi a fost mereu populat de seminţii şi culturi diferite. Jumătate din locuitorii oraşului sunt musulmani, jumătate sunt creştini.

Locul este astăzi cuprins în tensiunile politice dintre Israel şi Teritoriile palestiniene, fiind împrejmuit complet cu un zid de beton înalt de șase metri. Accesul se face prin puncte de control militarizate – aşa numitele „check-point”.

De 2000 de ani, „la Steaua care a răsărit” este loc de pelerinaj, rugăciuni, închinare şi speranţă. Biserica Naşterii este una din cele mai vechi din lume. Este, de asemenea, unul dintre cele mai sfinte locuri ale creştinilor.

Biserica originală a fost construită în timpul Împăratului Constantin cel Mare, prin grija mamei sale, Împărăteasa Elena, în anul 333. În secolul al VI-lea, biserica a fost distrusă. A fost reconstruită între anii 527-565, în forma actuală, de către Împăratul Iustinian cel Mare.

Biserica Naşterii Domnului şi Biserica Sfântului Mormânt sunt considerate biserici Status Quo şi, deci, sunt administrate de către franciscani, de către comunitatea armeană şi greacă.

În stânga se află biserica Sfânta Ecaterina a Alexandriei, care aparţine romano-catolicilor, iar în partea dreaptă se găseşte Capela Grotei Laptelui, o capelă micuţă în care slujesc tot franciscanii şi aminteşte de Fuga în Egipt a Sfintei Familii. Tradiţia spune că în timp ce alăpta Pruncul Sfânt, Fecioara Maria a scăpat pe jos câteva picături de lapte, care imediat au schimbat toată piatra din grotă în culoarea albă.

Locul Naşterii lui Iisus este marcat de o stea din argint cu 14 colţuri, montată pe o placă de marmură albă. Deasupra se află o inscripţie în latină: „Hic de Virgine Maria Jesus Christus natus est”, adică: „Aici a fost născut Iisus Hristos de către Fecioara Maria”.

Biserica este împărţită în cinci nave de patru rânduri de coloane în stil corintic, în total 44 de coloane cu o înălţime de 5,5 metri şi datează din perioada iustiniană. Pe coloane sunt picturi ale Sfinților Apostoli. În mijlocul navei centrale se află un mozaic bizantin, al pardoselii iniţiale. Candelele altarului sunt din argint şi aur.

Intrarea în biserică se face prin „Uşa Umilinţei” a cărei înălţime joasă obligă orice creştin să se aplece.

Se spune că mărimea uşii a fost schimbată în timpul invaziei otomane pentru a împiedica intrarea soldaţilor musulmani călare în biserică.

Alături de obiectivele de pelerinaj creştin, totuşi, prezenţa militară în aceste teritorii controlate de Israel este evidentă. Pe acoperişurile multor case se află soldaţi cu mitraliere care stau de gardă, iar vehicule militare patrulează străzile aproape din oră în oră. După-amiaza, când uneori vânzătorii arabi îşi închid magazinele în semn de protest împotriva ocupaţiei, Betleemul pare a fi un oraş mort. Singurele semne de viaţă se află în centrul oraşului, în piaţa Manger.

Ceea ce are importanţă profetică, tipologică, este faptul că Betleemul a fost locul în care s-a născut şi a copilărit David, ciobănaşul uns rege, care a fost urât de moarte şi persecutat mulţi ani înainte de a fi încoronat, soartă care avea să fie şi soarta lui Hristos. De aceea, Iisus S-a născut în Betleemul din Iudeea, aşa cum învaţă Evanghelia. Iar cei cărora îngerii le-au dat această veste au fost ciobanii Betleemului.

Steaua a fost văzută şi înţeleasă doar de magi. Îngerii au fost văzuţi doar de păstori. Simeon şi Ana au recunoscut pruncul Iisus doar pentru că erau profeţi.