Ai văzut pe avva Ioan Colov în Pateric. El făcea funii. Şi a venit un cămilar să-i cumpere lucrul mâinilor lui şi îl aştepta la poartă, ca să-i aducă funiile pe care le lucrase bătrânul şi i le dădea de le vindea şi îi aducea pâine de la Alexandria. Dar bătrânul, dacă avea lucrarea minţii şi a inimii, dacă avea altă lucrare, când intra uita că trebuie să ducă funiile. Cămilarul aştepta la poartă şi bătrânul nu mai venea să-i aducă funiile. Acela striga din nou: „Părinte, adu-mi lucrul de mână să ţi-l vând ca să-ţi aduc pâine". Cămilarul aştepta ceasuri întregi, iar bătrânul avea mintea la cer. Şi ca să nu uite bătrânul să ducă funia, a început să spună aşa: „Funie, cămilă. Funie, cămilă. Funie, cămilă". Şi a auzit un bătrân şi l-a întrebat:

-  Ce zici, avvo?

-   Fiule, lucrarea dinăuntru nu mă lasă să ţin minte că trebuie să duc funiile astea. Şi zic şi eu „funie şi cămilă", că mă tem să nu uit că trebuie să duc funiile acestea până la poartă. Şi s-a dus zicând „funie, cămilă, funie, cămilă"...

-  Na-ţi-le, mă, că mi-ai făcut de lucru cu cămila şi cu funiile tale! Ai văzut ce era în ei? La dânşii lucrarea aceasta pătrunsese înăuntru şi cele din afară nu îi interesau. Uitau de acestea. Lucrarea duhovnicească îi făcea să fie înaripaţi, pururea în comuniune cu Dumnezeu.

(Ne vorbeşte părintele Cleopa vol 17, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2010, p. 82)