Mai multă pază se cade să ai [Preasfinția Ta], aflându-te în lume, decât noi cei ce ne aflăm în pustie. Marele Vasile scrie către cel ce vieţuieşte în lume: „Căci pentru dobândirea mântuirii este nevoie de mai multe osteneli şi de pază, după ce ai preferat să trăieşti în mijlocul curselor şi al tăriei puterilor răzvrătite şi [după ce] ai în jurul tău excitările păcatelor şi trezeşti toate simţurile tale ziua şi noaptea către dorinţa lor” (P.S.B. 18, Cuvânt ascetic (I), p. 62). Noi, dacă ne vom birui de mâncare şi de băutură, nu vom suferi un război atât de cumplit, deoarece pustia precum şi lipsirea de vederile necuviincioase, de sunetele ispititoare şi de celelalte pricini spre păcat se fac asemenea unui zid care ne păzeşte, iar noi biruim printr-un război mai mic, după cum Sfântul Isaac a zis: „Când (simţurile) nu primesc simţirea lucrurilor, se va câştiga biruinţa fără luptă” (Cuvântul 44, p. 230). Şi pentru a zice mai pe înţeles, noi batem război apăraţi fiind de ziduri, dar Preasfinţia ta baţi război fără ele şi te lupţi cu vrăjmaşul piept la piept. Săgeţile vin din toate părţile, iar pricinile păcatului sunt în jurul tău. Noi ne aflăm departe de prăpastie, iar tu te afli lângă ea. Căci preaînţelept a zis Avva Pavel, cel cu darul discernământului, că cei ce sunt departe de lume se aseamănă cu cei ce se află departe de prăpastie şi, chiar de s-ar trage de diavol, până vor ajunge la ea strigă către Dumnezeu, iar El vine şi-i slobozeşte. Dar cei ce se află în lume se aseamănă cu cei ce sunt lângă prăpastie şi când se trag de diavol nu apucă a striga către Dumnezeu, ci îndată se surpă în ea.

(Sfântul Nicodim Aghioritul, Paza celor cinci simțuri, Editura Egumenița, Galați, p. 210)