„Patimile sunt atât de împletite cu lumea opacă văzută ca ultima realitate, încât lumea, în loc de a-şi descoperi sensul ei adevărat pe care i-l dă contemplarea ei curată, capătă sensul fără sens pe care i-l imprimă patimile. Sensul lumii în acest caz se acoperă cu totalitatea patimilor. Cineva face drumul succesiv cu lumea în acest înţeles, odată cu trecerea lui succesivă de la o patimă la alta. Pentru unii, lumea este la început ceea ce satisface lăcomia pântecului, apoi sursă de îmbogăţire, apoi prilej de desfrâu, apoi platformă de afirmare a stăpânirii sau a mândriei sale. Când cineva s-a eliberat de toate aceste patimi, lumea în acest sens a murit pentru el, înviind lumea transparentă şi adâncită în Dumnezeu.

(Părintele Dumitru Stăniloae, nota 196 la Isaac Sirul, Cuvinte despre nevoință, în Filocalia IX, traducere din greceşte, introducere şi note de pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae, Editura Humanitas, Bucureşti, 2008, p. 152)