Tentația mea, după ce mă duc undeva însoțit de copii, este ca, în drum spre casă, să fiu frustrat de cum s-au purtat și să spun lucruri fără noimă din pricina exasperării.

„De ce nu puteți voi să stați liniștiți la restaurant?”, „Nu vă mai iau niciodată la cumpărături.”

Alți părinți sunt tentați să le țină prelegeri sau să le arate furia sau dezamăgirea lor.

„Nu pot să cred că te-ai purtat așa!”, „Ti-am spus de o mie de ori să nu mai alergi de colo-colo!”

O altă ispită pentru părinți este să reacționeze impulsiv chiar atunci când copiii se poartă urât, iar apoi să uite complet de acea situație. Însă, așa cum am menționat, când lucrurile se liniștesc, este cel mai bun moment pentru a discuta despre luptele lor. Învățarea se produce atunci când discutăm în liniște despre comportamentul și luptele lor după ce faptul s-a consumat. Când ne întoarcem spre casă este un moment foarte bun să vedem împreună, calm, cum au mers lucrurile la restaurant, la cumpărături, la bunica sau la biserică.

„Cum a fost la magazin?”, „Cum ne-am descurcat la bunica?”

Atenție să nu te referi doar la componentele greșite! Încearcă să te concentrezi asupra eforturilor lor, precum și a izbânzilor lor. Cooperând astfel, creăm o legătură afectivă între noi și copii, în același timp în care noi îi îndrumăm, iar ei învață. Aceasta stimulează la copiii noștri conștientizarea modului în care se comportă și a așteptărilor noastre și le transmite că noi îi susținem pe măsură ce învață.

Reveniți asupra acestor teme la culcare. Sigur că am prefera să nu aducem în discuție, la culcare, ce lupte am dus peste zi, când eu aș vrea mai degrabă să mă apropii sufletește de ei într-un răgaz de pace și duioșie. Totuși, mersul la culcare poate fi un prețios prilej să reflectez asupra zilei într-un mediu tihnit. Atenție să nu-l critici pe copil sau să-l faci să-i fie rușine la sfârșitul zilei! Fii de partea stării lui sufletești. Spune-i ce așteptări ai. Este o pedagogie mai eficientă decât să îl confrunți cu urmări negative, sub presiunea momentului.

„Ce s-a întâmplat azi cu tine și cu sora ta?” sau „Ți-a fost greu să asculți de mama azi?” – ai putea să-i întrebi la culcare.

„Știu că e greu să ai răbdare cu sora ta/s-o asculți pe mama, dar ce s-ar întâmpla dacă nimeni n-ar mai asculta de nimeni în casa asta?” – poți să-i spui, după ce asculți, ce are el să-ți spună.

Dacă vrem să-i învățăm pe cei mici cum să gândească, trebuie să-i încurajăm să gândească și ei cu mintea lor. Când revenim mai târziu asupra situației respective, inclusiv la culcare, este un mod foarte bun de a-i implica pe copii să reflecteze asupra a ceea ce simt și cum se poartă, a motivelor pentru care stabilim limitele așa cum le stabilim, precum și să reflecteze la dragostea noastră și la așteptările pe care le avem în ceea ce îi privește. Este un moment foarte potrivit pentru a explora motivele pentru care s-au purtat urât. Multe dintre comportamentele nedorite se repetă. Nu înseamnă că trebuie să le cerem repetat să facă un lucru sau să trecem la urmări tot mai drastice, dar trebuie neapărat să revenim ulterior la aceasta în discuțiile noastre. A-i pregăti pe copii dinainte și a reveni ulterior la aspectele respective în cazul problemelor cronice creează o atmosferă de preocupare respectuoasă și de învățare continuă în sânul familiei.

(Philip Mamalakis, Principii ortodoxe de creștere a copiilor: educarea lor pentru Împărăția lui Dumnezeu, Editura Sophia, București, 2017, pp. 219-221)

Îți mai recomandăm și: Reacțiile pe care le avem când copiii greșesc reflectă dragostea pe care le-o poartă Hristos?