Nu te întrista în lupta duhovnicească pe care o duci cu vrăjmaşul cel nevăzut al sufletelor noastre şi, chiar de vei primi o mie de răni pe zi, să nu te abaţi de la nevoinţă; să te lepezi de voia şi de judecata ta. Dumnezeu este bun şi milostiv şi nu îţi va îngădui ispite peste măsură, ci numai cât îţi va fi de folos pentru deprinderea cu nevoinţa; iar tu să te socoteşti ultimul dintre toți.

Mai bine este ca, văzându-ţi sărăcia ta, să te mustri tot timpul pe tine şi să te supui înaintea lui Dumnezeu cu smerenie decât să-ţi vezi îndreptările tale. Ţine calea de mijloc, pe cea smerită, şi nu porni înainte de vreme pe calea cea înaltă, care nu este pe măsura ta. Văzându-ţi sărăcia ta, să nu superi şi să nu osândeşti pe nimeni, iar pe tine să te socoteşti ultimul dintre toţi, şi, dacă se întâmplă să primeşti de la cineva mustrare sau dispreţ, să te socoteşti vrednic de ele.

(Ne vorbesc Stareții de la Optina, traducere de Cristea Florentina, Editura Egumenița, 2007, pp. 132-133)