Grişa învăţa foarte bine, însă era destul de egoist, dorind să fie cel mai bun elev din clasă. Cu puţin timp în urmă, în clasa lor venise un coleg nou, care, spre marea nemulţumire a lui Grişa, era eminent! Atunci când răspundea noul său coleg, Grişa nu-şi mai găsea locul pe scaun, atât de mult îşi dorea ca băieţelul să facă vreo greşeală.

Odată, la ora de matematică, Grişa fu chemat la tablă, pentru a demonstra o formulă nouă. Ca de obicei, el răspunse de nota zece şi îşi luă de-o gri­jă. Grişa ştia că la matematică avea doar note de zece şi, considerând în sinea sa că, dacă astăzi fusese chemat la tablă, mâine învăţătoarea nu îl va mai întreba, el nu mai învăţă tema nouă pen­tru acasă.

A doua zi, tot la lecţia de matematică, învăţă­toarea îl chemă pe colegul său eminent la tablă.

Băieţelul răspundea încrezător, iar Grişa se uita insistent la el şi şoptea în sinea sa: „Ei, haide greşeşte ceva, greşeşte!”.

Însă colegul său continua să vorbească fără să se oprească. Ascultându-l, Grişa începu să Îl roa­ge pe Dumnezeu: „Doamne, rânduieşte, te rog, aşa încât căposul de el să greşească ceva! Doamne Dumnezeule, Tu doar eşti atotputernic! Rân­duieşte, te rog, ca învăţătoarea să-i pună nota 5 sau, cel mai bine, nota 4 pentru răspunsul său!”.

Şi, chiar în acel moment, „o minune” se întâmplă! Colegul său într-adevăr se opri din dis­curs, uitând ceva. Se emoţionase şi încetase să mai vorbească. Profesoara, văzându-l îngândurat, i se adresă lui Grişa:

‒ Ei, eminentule, aminteşte-i te rog colegului tău ceea ce a uitat!

Auzind-o, „eroul” nostru îşi pierdu graiul.

‒ Ei, haide, eminentule, du-te la tablă!  

Grişa se înroşi până în vârful urechilor, încât nici nu mai era în stare să se ridice din bancă.

‒ Ce-i cu tine? Nu ai învăţat tema pentru acasă?

Băieţelul îşi lăsă capul în jos.

‒ Dă-mi carnetul, te rog!, spuse învăţătoarea, supărată.

Şi, peste o clipă, Grişa văzu în carnetul său nota 4, atât de mare, încât ieşea din spaţiul destinat semnăturii învăţătoarei!

Întorcându-se spre casă, Grişa cugeta necăjit în sinea sa: „Doamne, de ce oare le-ai rânduit pe toate aşa? Doar eu Te rugasem să-i pui nota 4 colegului meu, nu mie... Şi acum, ce mă fac? La sfârşitul trimestrului n-am cum să mai obţin nota zece! Mama se va îngrijora, iar tatăl meu mă va certa”.

(Puterea rugăciunii copiilor – povestiri creștine, Editura Sophia, București, 2012, p. 36)