În fiecare săptămână, în zilele de duminică și de praznic, veneau la stareț doi militari care îl aveau la evlavie. Primul dintre ei, ofițer de stat major al generalului - guvernator al Comenduirii Kievului, se numea Mihail Dimitrievici Pozdniak. Celălalt, tovarășul său, era un ofițer nu mai puțin strălucit. Aceștia îl cinsteau atât de mult pe stareț, încât prânzeau la el în chilie și petreceau zile întregi în discuții ziditoare. Odată, cei doi prieteni s-au vorbit între ei să-i facă starețului o farsă nevinovată: i-au șterpelit schima veche și au comandat în oraș una nouă. Starețul s-a întristat peste poate și se tânguia de pierdere. Atunci când vinovații i-au adus amândouă schimele, el a grăit zâmbind:

– Poznașilor, de ce ați făcut asta? M-ați băgat în păcat!... Mă pregătesc să mă rog la Împăratul – ia schima de unde nu-i! Vreau să fac slujbuliță în biserică – ia schima de unde nu-i! Slavă lui dumnezeu că mi-ați adus-o pe cea veche!...

– Dar îmbrăcați-o pe cea nouă! A dumneavoastră nu mai e bună de nimic!

– Farsorilor! Cine se prezintă la paradă înaintea Împăratului fără ordine și medalii? În noua schimă încă nu am câștigat nimic, dar în cea veche, ceva-ceva mai poți vedea...

Și fără să îmbrace măcar o dată schima nouă, a trimis-o în veșmântăria peșterilor de departe. 

(Vladimir Znosko, Sfântul Teofil cel Nebun pentru Hristos, Editura Egumenița, Galați, p.124)