Dar mai presus de toate sârguieşte-te să aprinzi sufletul tău de iubire, care e mai presus de toate. Căci să iubeşti, se spune, pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta şi cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău, şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi. Într-aceste două porunci toată legea şi proorocii atârnă (Matei 22, 37 - 39). Dumnezeu este iubire, şi El l-a iubit mai întâi pe om şi S-a dat pe Sine pentru el, ca să-l izbăvească de toată fărădelegea. Aşadar, dacă Domnul a murit pentru noi, şi noi suntem datori a ne pune sufletele unii pentru alţii. Dumnezeu este iubire, iar cine are iubire are pe Dumnezeu, căci El a zis: Întru aceasta vor cunoaşte că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste între voi (In. 13, 35). Oricât s-ar osteni omul, deşartă este truda lui. Iar dragostea către aproapele arată-ţi-o nu doar cu vorba, ci şi cu fapta.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul – Patericul Lavrei Sfântului Sava, Editura Egumeniţa, Galaţi, 2010, p. 133)