Maica Domnului, despre pământul românesc: „Și aici este grădina mea”

An de an, pe 1 octombrie, Biserica Ortodoxă prăznuiește Acoperământul Maicii Domnului. O sărbătoare a bucuriei și recunoștinței, când suntem chemați să o cinstim pe Născătoarea de Dumnezeu, care a numit pământul românesc o grădină a sa, și să o rugăm să ne acopere cu dragostea și ocrotirea ei.

Sărbătoarea Sfântului Acoperământ porneşte de la o minunată apariție a Născătoarei de Dumnezeu în biserica Vlaherne din capitala Imperiului Bizantin, la 1 octombrie 911. Fecioara Maria s-a arătat călugărilor Andrei și Epifanie care, împreună cu mult popor, în noaptea aceea înălțau stăruitoare rugăciuni Maicii Domnului, să nu lase cetatea lor în mâna asediatorilor ce le amenințau zidurile. De atunci, ziua de proslăvire a cinstitului omofor al Maicii Domnului s-a transformat într-o prăznuire a îndurării și necurmatei iubiri arătate de Sfânta Maria fiecăruia dintre noi. Mi se pare foarte interesant faptul că, prin această minune, Constantinopolul a fost apărat de invazia rușilor, pe atunci încă nebotezați, iar după încreștinare aceștia au preluat sărbătoarea și au dezvoltat-o în chip deosebit – ea devenind până astăzi una dintre cele mai frumoase zile de preacinstire închinate Născătoarei de Dumnezeu.

Din tradiția rusească am preluat-o și noi: o veche însemnare ne spune că, pe la 1483, în Moldova, se celebra slujba și acatistul Sfântului Acoperământ. Așadar, încă din a doua jumătate a secolului al XV-lea, românii au făcut cunoștință cu omoforul Născătoarei de Dumnezeu și nu s-au mai putut despărți de el, simțind cu adevărat că „proprietara” lui nu contenește să-i ocrotească. Drept dovadă stau numeroasele mănăstiri, schituri sau biserici parohiale cu hramul pe 1 octombrie. Însăși ziua de proslăvire a Acoperământului a primit o denumire specială în calendarul popular românesc, „pocroavă” – de la slavul „pokrov”, ce se tâlcuiește „acoperământ”.

Nu putem să nu remarcăm frumusețea slujbei, dar și acatistul sărbătorii, care au fost alcătuite nu de un monah sau preot, ci de un cârmuitor politic, cneazul de Vladimir și Suzdal, Andrei Bogoliubov. Evlaviosul cârmuitor a pus ajutorul Îndurătoarei Maici deasupra puterii sale militare sau a elocinței lui politice. Ce bine ar fi dacă ar urma exemplul cneazului Andrei și cârmuitorii politici de astăzi: pe lângă priceperea și iscusința lor, să-și pună încrederea în ajutorul Preacuratei Fecioare. Ba chiar fiecare dintre noi am putea proceda la fel, nu doar cei din fruntea nației, precum odinioară Sfântul Andrei Bogoliubov: nu este viața noastră o continuă luptă? Nu ne simțim noi împresurați zilnic de asediatori ai credinței noastre sfinte? Nu sesizăm din ce în ce mai des că se primejduiesc valorile spirituale și tradiționale ale poporului român? Rămâne doar să strigăm la ajutorul Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, care nu va întârzia să ne întindă cu mărinimie brațele sale atotîndurătoare, acoperindu-ne de tot răul cu Sfântul ei Acoperământ.

Sărbătoarea Sfântului Acoperământ în vremurile pandemice de astăzi ne cheamă să ne sporim evlavia față de Maica Domnului, căci istoria ne arată că în multele încercări prin care au trecut bizantinii, pricinuite de epidemii sau războaie, încrederea lor în Acoperământul Preasfintei Fecioare Maria i-a salvat. De exemplu, Procopius de Cezareea, în cartea Istoria războaielor, a relatat despre devastatoarea ciumă bubonică izbucnită în Imperiul Bizantin între anii 541-544, în timpul domniei lui Justianian cel Mare. Unii istorici au afirmat că această molimă secera în jur de 5000 de vieți zilnic. Bizantinii, văzându-se neputincioși în fața ucigătoarei maladii, au înțeles că doar mila lui Dumnezeu îi va salva. De aceea, în timpul epidemiei, se făceau procesiuni cu sfinte moaște și icoane făcătoare de minuni, dar mai ales poporul alerga la Biserica din cartierul Vlaherne, ctitorită de către Împărații Marcian și Pulheria, acolo unde se afla spre închinare Sfântul Acoperământ al Maicii Domnului, trimis de la Ierusalim la Constantinopol de Patriarhul Iuvenalie, la dorința binecredincioasei împărătese Pulheria.

O altă mare epidemie din perioada bizantină a fost și cea cunoscută în istorie sub numele de „moartea neagră”. A început în jurul anului 1340 în Asia centrală și de sud și s-a extins rapid în Europa. Anii de apogeu ai pandemiei de ciumă bubonică au fost 1347-1351, în timpul Împăratului Ioan al VI-lea Cantacuzino. Pe lângă luptele interne pentru domnie, numeroasele uneltiri și pericole externe, basileul Ioan al VI-lea, o fire foarte religioasă, îndemna clerul și poporul la rugăciune stăruitoare pentru izbăvirea de molima care decima populația Imperiului. Rugăciunile la Maica Domnului au fost ascultate și ciuma bubonică a încetat. Se pare că această lucrare minunată a Împărătesei cerului și a pământului l-a determinat pe Împăratul Ioan al VI-lea Canacuzino să se călugărească, devenind viețuitor în Sfântul Munte Athos, cu numele de Ioasaf.

Astfel de exemple sunt nenumărate, nu doar la bizantini, ci și în istoria poporului nostru. Din cele mai vechi timpuri, românii au iubit-o și o iubesc pe Maica Domnului, dragoste la care Maica Sfântă a răspuns pe măsură, iubind pământul nostru românesc, numindu-l grădina ei. De unde știm acest lucru? Din viața Sfinților Iosif și Chiriac de la Bisericani, cinstiți în fiecare an pe 1 octombrie. Aflăm din sinaxarul lor că acest Cuvios Iosif, întemeietorul Mănăstirii Bisericani din ținutul Neamțului, împreună cu mai mulți ucenici, a hotărât să părăsească mănăstirea, urmând să se refugieze în Sfântul Munte Athos, căci turcii le incendiaseră biserica, devastând chinovia. Pe drum, însă, aproape de mănăstire, li s-a arătat într-un stejar Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, care i-a întrebat: „Unde mergeți?”. La această minunată vedere, ei au răspuns: „Ne ducem la grădina ta, în Sfântul Munte Athos!”; iar Maica Domnului le-a spus atunci: „Întoarceți-vă, căci și aici este grădina mea”. Da, Născătoarea de Dumnezeu a numit pământul românesc o grădină a ei”!

Să ne străduim să fim flori duhovnicești crescute în „grădina” Maicii Preacurate, și să o preacinstim după cuviință, aducând-i cântări de laudă, împlinind, fiecare după a sa putere, poruncile Fiului său. Să-i mulțumim Fecioarei Maria pentru prea marea ei milostenie arătată tuturor creștinilor, dar în mod deosebit poporului român, şi cu tot dinadinsul s-o rugăm ca, acum şi întotdeauna, cu milostivire să ne acopere pe noi cu Sfântul său Acoperământ.

De la același autor

Ultimele din categorie