Zice Domnul Hristos: „Pe bolnavi mâinile-și vor pune și bine le va fi” (în alte traduceri: „și se vor face sănătoși”). E vorba nu de puterea de însănătoșire, pentru că nu mulți au această putere, e vorba de o mângâiere. Cu mâinile, nu numai înzdrăvenim, nu numai ajutăm; chiar dacă nu înzdrăvenim, ajutăm pe oameni, ajutăm pe bolnavi, îi ajutăm ca să se simtă mai bine „și bine le va fi”. Cu mâinile mângâiem, mâinile sunt date de Dumnezeu ca să avem noi mâinile lui Dumnezeu!

Am citit cândva, undeva, o istorisire despre un doctor, un doctor care a fost misionar prin Africa – Albert Schweitzer se numea. Acesta era doctor și africanii se bucurau de ajutorul pe care-l dădea el ca doctor. Într-o împrejurare ca aceasta, cineva a spus: „Tu ai mâinile lui Dumnezeu!”. Ce bine ar fi să avem și noi mâinile lui Dumnezeu, să facem ceva pentru aproapele nostru, să-l mângâiem, să-l ajutăm, să intervenim cu puterile noastre spre ajutorarea lui! Și atunci am avea mâinile lui Dumnezeu și „pe bolnavi mâinile-și vor pune și bine le va fi”. Chiar dacă nu se vor face sănătoși, va fi un spor de bucurie, va fi un spor de ajutor, va fi un spor de liniște sufletească.

(Arhimandritul Teofil Părăian, Veniți de luați bucurie, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2001, pp. 89-90)