O mamă bună este ca o cloşcă, care, aţi văzut, chiar dacă are 30 de pui, şi numai unul dacă i-l iei, îţi sare în cap. De ce? Este tot al ei. Aşa face şi o mamă bună! Ea când pune mâna pe varga şi loveşte copilul, mai tare o doare pe dânsa decât pe copil. Ea îl loveşte cu atâta milă! Şi, ca să nu se facă rău, îl bate cu vărguţa. Şi nu-l bate din ură, ci din dragoste îl bate, ca să se facă bun.

Este un proverb creştinesc: „Unde dă mama, creşte!”. Ea din dragoste ceartă pe copii şi foarte mult îi iubeşte. Uneori se mânie, se face că-i ocărăşte, pune mâna pe vargă, în tot chipul, ca să-i facă buni. Ceartă şi pe cei buni şi pe cei răi, dar în vreme de primejdie uită toate. Care este adevărată mamă, îşi pune sufletul pentru toţi.

Şi dacă ar avea unul beţiv, rău, înjurător şi n-o ascultă, Doamne fereşte, dacă l-ar vedea că a intrat în apă şi se îneacă, sau în foc, sare după dânsul! Moare odată cu dânsul ca să-l scoată. Nu mai ţine minte că a supărat-o. Uită toate, uită că a necăjit-o. Moare pentru dânsul. Când strigă: „Mamă, nu mă lăsa” ea uită totul. Pentru ce? Că-i mamă adevărată, iar copilul este rupt din inima ei şi nu poate să-l lase, când îl vede în necaz.

Cât veţi trăi voi, să iubiţi pe mama, s-o ajutaţi la bătrâneţe, la boală, la chin, că mare binecuvântare primiţi de la Dumnezeu.

(Îndrumări duhovnicești pentru vremelnicie și veșnicie. O sinteză a gândirii Părintelui Cleopa în 1670 de capete, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2004, p. 152)