Pentru copil, mama este „candela aprinsă” din viaţa lui, ea este călăuzitoarea şi povăţuirea lui, este înger pe pământ. Altfel spus, mama este totul pentru copil – izvor de viaţă, de iubire, de jertfă, de empatie şi de iertare.

Cu siguranţă că au rămas adânc întipărite în sufletul nostru acele clipe din fragedă pruncie când, bolnavi fiind, mama ne veghea la căpătâi, vărsa lacrimi şi înălţa rugi fierbinţi pentru însănătoşirea noastră grabnică. Iar când redeveneam sănătoşi, tot mama ne purta pe braţele ei neobosite – „primul Rai al fiecărui om” (IPS Ioan Selejan) ne legăna, iar noi adormeam în cântecu-i dulce. Altă dată, ne plimba pe uliţa satului sau pe aleile vreunui parc, ţinându-ne atent de mână.

Mai târziu, mama ne supraveghea jocul, iar duminica şi la sărbători ne îndrepta paşii spre casa Domnului, învăţându-ne primele rugăciuni pe care le rosteam stâlcit din pricina vârstei fragede. Primii ani de şcoală i-am petrecut tot sub oblăduirea mamei; ea se îngrijea de pregătirea ghiozdanului şi a hainelor de şcoală şi, printre multe alte treburi, se preocupa ca noi să învăţăm bine şi să avem rezultate bune. Mama trăia aceleaşi emoţii ca şi ale noastre la fiecare lucrare de control şi apoi la fiecare examen pe care îl susţineam la absolvirea unui ciclu de studii, se bucura sau se întrista, în funcţie de rezultat, şi ne încuraja, îndemnându-ne să urcăm necontenit pe drumul vieţii.

Crescând şi întemeindu-ne propria familie, mama ne veghează mai departe, se bucură şi acum de reuşitele noastre, suferă alături de noi, ne dă sfaturi înţelepte şi nu ezită să ne sară în ajutor atunci când este cazul. Acum a devenit bunică, astfel că îşi continuă menirea de înger pe pământ, ocrotindu-i cu dragoste pe toţi cei dragi.

Mama este sfânta din viaţa noastră, cea dintâi fiinţă gata oricând să se jertfească cu multă răbdare pentru noi. În plus, ea îl ţine pe copil în adevăr. Adevărurile pe care le emite o mamă sunt de cele mai multe ori acceptate de el fără nicio barieră. De aceea responsabilitatea ei este uriaşă, mai ales în perioada 0-7 ani, când se pun bazele educaţiei copilului. O mamă nu doar că îşi creşte copilul în adevăr, ci se şi hrăneşte cu adevăr, aşa încât, la rândul ei, vrea ca fiul/fiica să nu o mintă niciodată, să nu-i ascundă nimic, deci să o ţină numai în adevăr.

Tot ea îşi învaţă copilul că adevărul trebuie însoţit de iubire. Fiinţa fragedă trebuie crescută în dragoste şi în armonie, în pace, în adevăr şi în rugăciune. Să le fim recunoscători mamelor noastre pentru tot ceea ce suntem noi astăzi!

Copilul este asemenea unei flori; îngrijită cu iubire şi cu blândeţe, floarea va creşte frumos. Dar, de va fi abandonată, aruncată într-un colţ al casei, ignorată, uitată, se va ofili, pierzându-şi strălucirea şi delicateţea. Te îndemn, dragă mămică, să nu-ţi tratezi copiii cu indiferenţă, să nu-i jigneşti, să nu ridici tonul la ei, să nu-i ignori! În caz contrar, îi vei îndepărta de tine şi îi vei determina să nu mai ţină seama de cuvântul tău.

Atunci când copilul a greşit cu ceva – a luat o notă mică la şcoală, a spart din neatenţie un obiect din casă, a vorbit necuviincios etc. spune-i aceasta cu blândeţe şi explică-i cum ar trebui să se comporte mai departe: să fie mai conştiincios, mai atent, mai respectuos. Copilaşii tratați cu răceală, crescuți în teroare, în stres, cu pedepse peste pedepse sau privați de un dialog sincer și cald vor deveni însingurați, frustrați, introvertiți, triști și vor refuza să le mai comunice părinților propriile trăiri. (163-165)

(Părintele Vasile Ioana, Cartea familiei, Editura Bookzone, București, 2021, pp. 163-165)

Îți mai recomandăm și: Instinctul matern este un dar extraordinar de la Dumnezeu