Mănăstirea „Brădiceşti“, ctitoria episcopului Varlaam al Huşilor

Bogdan Cronț

În ţara binecuvântată a Moldovei s-au ridicat, de-a lungul secolelor, mulţime de aşezări monahale. În vârfuri de munte sau la umbra codrilor, ctitorii voievodale, boiereşti sau monahale, unele foarte prezente în istoria acestor locuri, altele mai puţin cunoscute, smerite, căutate mai cu seamă de vieţuitorii dornici de viaţă isihastă. Unele cu o existenţă retrasă şi mai ferită de vitregiile vremurilor, altele, cum este şi aşezământul de la Brădiceşti, cu o istorie fragmentată şi plină de zbucium.

Prima atestare documentară a satului Brădiceşti, din comuna ieşeană Dolheşti, datează din 15 iunie/iulie 1436, în timpul domnitorilor Iliaş şi Ştefan ai Moldovei, când se menţionează într-o carte domnească faptul că satul le este dat „lui pan Moica, mare vornic de gloată, şi fratelui său pan Todor, spătar“.

În lucrarea „Chronica Huşilor şi a episcopiei cu asemenea numire“, apărută în 1869, vrednicul de pomenire episcop al Huşilor, Melchisedec Ştefănescu, aprecia originea toponimului Brădiceşti într-un „Bradici“, unul dintre cei mai vechi proprietari de pe aceste meleaguri, despre care se spune că ar fi trăit la începutul sau chiar mai înainte de veacul al XIV-lea şi chiar şi-ar fi avut originile printre descălecătorii sosiţi pe valea Crasnei.

În ceea ce priveşte Schitul Brădiceşti, documentele istorice îl arată drept ctitor pe episcopul Varlaam al Huşilor.

Ridicarea schitului, o necesitate a episcopilor de la Huşi

Alături de episcopul Melchisedec Ştefănescu sau de preotul iconom stravrofor Vasile Ursăcescu („Monografia Schitului Brădiceşti din judeţul Fălciu“ - 1914), printre cei care s-au ocupat de istoria acestui aşezământ monahal se numără şi profesorul Constantin Clit, un neobosit cercetător al istoriei ţinutului şi Episcopiei Huşilor. Anul acesta, la Editura Doxologia a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei a apărut, sub semnătura prof. Constantin Clit, o monografie a Mănăstirii Brădiceşti.

Printre momentele importante din istoria aşezământului monahal sunt cele din anul 1671, când a fost cumpărat locul unde urma să fie construită biserica cu hramul „Buna Vestire“ a schitului, apoi din anul 1691, când Maria Racoviţă, văduva marelui logofăt Nicolae Racoviţă, a făcut danie episcopului Varlaam seliştea din partea de sus a satului Brădiceşti, şi din anul când corpurile bisericii schitului şi clădirile anexe erau gata. Un alt reper important din istoria aşezământului îl reprezintă anul 1712, atunci când schitul a devenit metoc al Episcopiei Huşilor.

„O istorie a schiturilor şi mănăstirilor din eparhia Huşilor este greu de realizat, din cauza modificărilor jurisdicţionale suferite de-a lungul timpului. Ctitoria din 1691 a episcopului Varlaam al Huşilor a fost situată administrativ în ţinutul istoric al Fălciului până în 1968, când trece la judeţul Iaşi. Ridicarea schitului o interpretăm ca pe o necesitate a episcopilor de la Huşi, care, în timpul năvălirilor străine, îşi asigurau zestrea culturală şi documentaristică în lăcaşul situat în codrul Brădiceştilor. Monahii de la Schitul Brădiceşti s-au dovedit a fi cunoscători ai scrisului, numeroase documente de proprietate fiind semnate de ei. Datorită acestui fapt a existat şi o puternică legătură între schit şi primele manifestări ale instrucţiei publice în prima jumătate a secolului al XIX-lea“, explică prof. Constantin Clit.

Reînfiinţat de episcopul Grigorie Leu în plină expansiune a comunismului

În ciuda dificultăţilor cu care s-a confruntat de-a lungul vremurilor, Schitul Brădiceşti a funcţionat neîntrerupt până în 1860, când este transformat în biserică de mir. A fost reînfiinţat de episcopul Grigorie Leu al Huşilor în condiţii foarte grele, într-o perioadă când regimul comunist şi ateist se afla într-o violentă expansiune. Episcopul martir Grigorie Leu a îndrăznit totuşi să gândească sporirea aşezămintelor monahale şi, pentru scurt timp, Schitul Brădiceşti, reînfiinţat în 1946, oferă adăpost călugărilor basarabeni dezrădăcinaţi de pe glia strămoşească de ocupanţii sovietici. Printre aceştia se numără şi monahul Mina Dobzeu, a cărui prezenţă aici transformă schitul într-un mic centru de rezistenţă anticomunistă. La scurt timp, în urma decretului 410 din anul 1959, aşezământul monahal este din nou desfiinţat, redevenind biserică parohială, iar casa mare în care locuiau călugării a fost transformată în crescătorie de pui.

După căderea regimului comunist, Brădiceştiul revine la statutul de schit în 1992, când Preafericitul Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, aprobă solicitarea de reînfiinţare a aşezării monahale înaintată de arhimandritul Mina Dobzeu, în numele foştilor monahi ai mănăstirii şi a credincioşilor din această zonă. Doi ani mai târziu, Schitul Brădiceşti este ridicat la statutul de mănăstire, iar astăzi, pe locurile atât de brăzdate de vitregiile vremurilor, vieţuieşte mica obşte monahală condusă de protos. Simion Adrian Foca.