Cunoscută, cu secole în urmă, ca „Schitul Sihăstria“, iar mai apoi, pentru o lungă perioadă de timp, ca „Schitul Tărâţa“, mănăstirea de astăzi a fost întemeiată în anul 1721, când filantropul ieşean Dimitrie Bosie dăruia „un teren pe măgura Iaşului“, spre a folosi drept „loc de îngropare a celor morţi de ciumă“. „Pe acest loc, Dimitrie Bosie a zidit şi o bisericuţă de lemn, care s-a numit Schitul Sihăstria, pentru că era amplasat într-o poiană din Codru, departe de lume. În acest schit s-au oploşit câţiva călugări pusnici, care duceau o viaţă grea“, povesteşte Enache Kogălniceanu în „Letopiseţul Ţării Moldovii de la domnia întâi şi până la a patra domnie a lui Constantin Mavrocordat Voevod“.

Cei câţiva călugări iubitori de isihie au ridicat ulterior, în codrul Pietrăriei, „pe o dărâmătura de stâncărie, ce forma un fel de cetăţuie naturală, clădită prin voia întâmplărei“, o sihăstrie cu hramul „Buna Vestire“. Aflând de nevoinţele pustnicilor de aici, în anul 1732, domnitorul Grigore al II-lea Ghica a trimis materiale şi meşteri care au construit un schit cu biserică din piatră şi din lemn, dăruind, totodată, lăcaşului mai multe venituri din cămara şi vama domnească.

După o nouă epidemie de ciumă, din anul 1734, aici se organizează un lazaret pentru cei bolnavi, un loc de izolare preventivă şi carantină. În anul 1754, domnitorul Matei Ghica, fiul lui Grigore al II-lea Ghica, i-a ajutat pe călugări să-şi repare şi să-şi consolideze schitul care începuse să se ruineze, construind, în locul bisericuţei de lemn, o biserică în întregime din piatră. Cu binecuvântarea mitropolitului Iacob Stamate, biserica a primit atunci un nou hram: „Adormirea Maicii Domnului“.

În anul 1761, domnitorul Ioan Teodor Callimachi rânduieşte ca schitul să fie spital pentru bolnavii de ciumă, sub purtarea de grijă şi ascultarea Mănăstirii „Sf. Spiridon“, construindu-se în acest scop mai multe case în jurul bisericii, în care să locuiască bolnavii.

Schitul Tărâţa, deasupra Socolii, în codrii Iaşului

În hrisoavele domneşti, schitul apare menţionat mai ales sub denumirea de „Schitul Săhăstriei desupra Socolii, în codrii Iaşului“, dar în limbajul popular i s-a spus „Schitul Tărâţă“. Potrivit unei mărturii din epocă, această denumire, care se mai păstrează şi astăzi în rândul credincioşilor, vine de la numele boierului Gheorghe Tărâţă, cel care a donat schitului, prin testament, toată averea sa.

În anul 1836, un credincios din satul Pietrăria a adăugat bisericii un pridvor scund, acoperit în arce. În dreapta intrării se află o pisanie în limba română cu caractere chirilice, având următorul text: „Let 1836 sau făcut acest pridvor de Dumitru Braşoveanu spre vecinică pomenire“.

În anul 1959, ca urmare a Decretului 410, viaţa monahală întreţinută în permanenţă de călugări a fost întreruptă, de la acea dată schitul devenind biserică de mir. În urma cutremurului din 4 martie 1977, biserica a fost grav afectată, fiind refăcută în întregime cu ajutorul credincioşilor din satul Pietrăria şi a Mitropoliei de atunci a Moldovei şi Sucevei.

„În anul 1993, cu aprobarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, în vremea arhipăstoririi ca Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, părintele Eliodor Humă a redeschis acest schit şi a început să întărească vatra monahicească de aici. S-a reparat biserica, care era într-o stare avansată de paragină şi s-au construit chilii pentru monahii care veniseră aici, printre care mă număram şi eu, având pe atunci vârsta de 18 ani. În anul 1998, Preafericitul Părinte Patriarh a decis schimbarea denumirii aşezării noastre monahale din „Tărâţa“ în Mănăstirea „Piatra Sfântă“, având în vedere apropierea şi legătura de secole între schit şi satul Pietrăria, dar şi peşterile care sunt prin preajma şi în care s-au nevoit, pe vremuri, pustnicii.

În prezent, mănăstirea numără zece vieţuitori, dintre care patru preoţi slujitori, iar restul monahi şi fraţi de mănăstire. Sfânta Liturghie o săvârşim zilnic, dimpreună cu Cele Şapte Laude, iar în fiecare vineri seara, de la ora 19:00, se săvârşeşte Sfântul Maslu“, spune stareţul Mănăstirii „Piatra Sfântă“, protos. Cristofor Ruxandu.

În 2004, Preafericitul Patriarh Daniel a pus piatra de temelie pentru noua biserică a Mănăstirii „Piatra Sfântă“, cu hramul „Naşterea Maicii Domnului“. „Această biserică este ctitoria unei familii de credincioşi revenită, cu ani în urmă, din America, Vasile şi Elena Dumitraşcu, care şi-a dorit foarte mult să ridice o biserică din temelie. Construcţia, în stil ştefanian, se află acum la stadiul finisărilor interioare şi exterioare şi nădăjduim, cu ajutorul lui Dumnezeu şi al credincioşilor care ne sunt aproape, să o finalizăm până la momentul în care acest aşezământ monahal va sărbători 300 de ani de existenţă“, explică părintele stareţ Cristofor.

Biserica veche nu a fost niciodată pictată

Mănăstirea „Piatra Sfântă“ a fost inclusă pe Lista monumentelor istorice din judeţul Iaşi în anul 2004. Interesant este faptul că biserica mănăstirii nu a fost niciodată pictată, ci numai tencuită şi zugrăvită în interior cu desene decorative, iar în exterior tencuită şi văruită cu praf de piatră. „S-a păstrat intimitatea ei naturală şi doar sus, în cele patru colţuri, îi avem pe cei patru evanghelişti, pictaţi pe pânză. Ne dorim ca tot aşa să rămână şi de acum înainte, spre frumuseţea şi vechimea acestui sfânt aşezământ“, spune părintele stareţ. În inventarul bisericii se păstrează o serie de obiecte cu valoare istorică, precum Liturghierul din 1759, două Evanghelii în slavonă, din 1766, un Triod de la 1768, două sfinte epitafuri din aceeaşi perioadă, precum şi două icoane vechi, restaurate, ce datează de la începutul acestei aşezări monahale. Mănăstirea păstrează şi un veşmânt al Sf. Cuv. Parascheva şi o părticică a moaştelor Sfintei Cuv. Mc. Marcela, primită în dar din Grecia.