La întâlnirea munţilor Neamţului cu cei ai Bacăului, la o altitudine de peste 1.250 de metri, într-un loc în care petrolul e mai uşor de găsit decât apa, fiinţează un loc al lui Dumnezeu. După planta otrăvitoare ce creşte doar aici, numită stirigoaie, localnicii au numit şi mănăstirea – Stirigoi. Aşa a fost cunoscută încă de la începuturi.

Se vorbeşte despre această aşezare din secolul al XIX-lea, dar acest loc a fost o adevărată vatră sihăstrească din timpuri pe care nici istoria nu şi le mai aminteşte. Afirmaţia este întărită de existenţa, până astăzi, a trei chilii călugăreşti săpate în munte, loc numit „Chiliile” şi care sunt aici cu mult timp înainte de înfiinţarea mănăstirii.

Rugăciunea sihaştrilor din vârful muntelui Runcul Stânelor a fost continuată de o mână de maici care, în anul 1936, puneau bazele unui schit monahal cu hramul Înălţarea Domnului. După doar 19 ani de la sfinţire, în 1956, un incendiu devastator a transformat în ruină atât bisericuţa, cât şi corpul de chilii. Însă, Dumnezeu nu a vrut ca mănăstirea să dispară. În anul următor s-a reconstruit locaşul, cu ajutorul oamenilor locului, dar şi a Schelei de Petrol Moineşti. Bucuria nu a ţinut mult, căci vestitul decret 410, din anul 1959, a închis mănăstirea Stirigoiului.

Tradiţia a fost reînnodată în 1987, când un părinte singuratic, ieromonahului Natanail Amuceliniţei, a înfruntat viaţa dură a muntelui. Dragostea părintelui „din deal” a fost completată de credinţa oamenilor din satele Bolătău, Zemeş şi Asău. Pe cărări numai de ei ştiute, aceştia au cărat cu spatele şi cu animalele toate cele trebuitoare unei mănăstiri.

După 1990, compania petrolieră s-a implicat din nou, Stirigoiul devenind o adevărată mănăstire. Un loc în care sondorii puteau oricând să-şi plece genunchii la rugăciune, un loc de unde nu plecau niciodată nemângâiaţi.

Anul 2008 a încercat, din nou, aşezământul din vârful muntelui. Un incendiu a distrus biserica centrală a mănăstirii. Dar, mica obşte nu a deznădăjduit. În scurt timp, credincioşii din satele din jur, autorităţile locale şi oamenii îndrăgostiţi de acest loc au făcut ca astăzi, în 2014, biserica nouă să fie aproape gata.