Neapărată nevoie este să te străduieşti şi să sileşti oarecum trupul. Hrana de prisos face din trup o corabie peste măsură de îngreunată, care la cea mai mică mişcare a valurilor merge la fund.

Cel înfrânat micşorează patimile, iar cel neînfrânat înmulţeşte poftele. Cu cât sunt mai multe lemne, cu atât e mai puternic focul: cu cât e mai multă mâncare, cu atât e mai sălbatică pofta. Duhul lui Dumnezeu se depărtează de la om din pricină că acesta pute de la săturare şi de la poftă; atunci intră în el duhul cel puturos şi răstoarnă totul cu susul în jos înlăuntrul lui.

În ce fel goneşte fumul albinele, aşa gonesc răsfăţul pântecelui şi beţia harul lui Dumnezeu. Ci mai bine este să nu mănânci deloc, decât să întristezi pe Duhul harului.

Pentru neputinţa trupului nu este rău a întrebuinţa puţin vin: în astfel de împrejurare nu se tulbură mişcarea firească a trupului şi mintea rămâne curată. Iar neînfrânarea în această privinţă acoperă cerul cu norul gros al gândurilor necurate.

(Patericul Lavrei Sfântului Sava, Editura Egumenița, 2010, pp. 156-157)