Cuviosul Pahomie Sihastrul, de la Mănăstirea Slatina (secolul XVI)

În prima jumătate a secolului al XVI-lea, s-a nevoit pe valea pârâului Suna Mică, comuna Slatina (Suceava), un sihastru sfânt şi făcător de minuni, ce se chema Pahomie. El îşi avea chilia într-o poiană mare, liniştită, situată la nord de actuala mănăstire, numită până astăzi „Poiana lui Pahomie”.

Cuviosul Pahomie, după tradiţie, era cu metania din Mănăstirea Voroneţ, la 20 de km mai sus de Slatina, fiind unul dintre cei mai aleşi ucenici ai Sfântului Daniil Sihastrul. Apoi, iubind viaţa pustnicească, s-a retras la linişte în codrii de pe valea pârâului Suna. Aici, deja exista o mică sihăstrie, încă din timpul domniei lui Ştefan cel Mare, care mai târziu a dispărut.

Nevoinţa Cuviosului Pahomie era aşa de înaltă, încât şi darul facerii de minuni şi al înainte-vederii s-a învrednicit a-l primi de la Dumnezeu. Ziua şi noaptea petrecea în post şi rugăciune, cu mâinile şi mintea înălţate la Dumnezeu. Mâncare nu primea, decât la o zi sau două, după apusul soarelui, iar inima lui permanent ardea de dragostea lui Hristos, căci se odihnea în el harul Duhului Sfânt. Deci, biruind cuviosul cursele vrăjmaşului, nălucirile cele de noapte, foamea, frigul şi toată nevoia firii, după mulţi ani de nevoinţă ajunsese la mare odihnă duhovnicească. Astfel, bineplăcând lui Dumnezeu, vindeca bolile şi izgonea duhurile necurate cu rugăciunile sale, fiind căutat de mulţi credincioşi de prin sate.

În anul 1553, voind Domnul să întemeieze o mănăstire în aceste locuri, a descoperit Cuviosul Pahomie o minune ca aceasta: în fiecare noapte spre duminici şi sărbători, când se fac slujbe în biserici, vedea cuviosul multe lumini aprinse într-un paltin mare, jos în poiană, iar deasupra lui auzea cor îngeresc, cântând troparul Schimbării Domnului la Faţă. Deci, rugându-se cu lacrimi, i s-a arătat Maica Domnului în vis şi i-a poruncit să se ducă la voievodul Alexandru Lăpuşneanu şi să-l îndemne să zidească în locul acesta mănăstire de călugări. Domnul Moldovei, ascultând îndemnul Cuviosului Pahomie, a zidit aici o frumoasă mănăstire, între anii 1553-1559, aşezând altarul pe locul unde se afla acel paltin. Aşa a luat fiinţă Mănăstirea Slatina.

Astfel, Sfântul Pahomie Sihastrul, mai trăind puţin, s-a strămutat în ceata sfinţilor, la cereştile lăcaşuri, iar trupul său a fost aşezat lângă biserica de curând zidită. De asemenea şi „Izvorul Cuviosului Pahomie”, care nu seacă niciodată, a fost adus în mănăstire spre mângâierea fraţilor.

(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 169-170)