Unde există cădere - chiar dacă numai în gânduri -, acolo a fost mai întâi mândrie. De acest balaur cu şapte capete să fugiţi, cu ajutorul lui Dumnezeu.

Dacă simţim că avem datorii înaintea lui Dumnezeu, trebuie să nu fugim de ocări şi batjocuri. Prin ele nu numai că se plătesc datoriile, dar se vindecă şi marea noastră boală sufletească - mândria - prin aplicarea acestor plasturi, cu ajutorul lui Dumnezeu.

Mândria mai mult decât orice îi lipseşte pe oameni şi de faptele bune, şi de ajutorul lui Dumnezeu: unde nu este lumină, este întuneric, iar unde nu este smerenie, îşi face loc mândria.

Nu vă întindeţi dintr-odată spre cer, ci păşiţi cu smerenie, căci este mai rău decât toate păcatele când mândria şi îngâmfarea vă iau în stăpânire.

Celui mândru îi este greu să ceară iertare. Nici diavolul nu ştie să ceară iertare şi nu-i place acest lucru.

Dacă mânia şi cârtirea se manifestă cu putere, acesta este semnul sigur al sufletului mândru. Smereşte-te, mustră-te pe tine însuţi şi Domnul te va ajuta şi te va mângâia.

(Ne vorbesc Stareții de la Optina, traducere de Cristea Florentina, Editura Egumenița, 2007, pp. 40-42)