Postul este pregătire pentru o inimă smerită
Domnul este dragoste și bucurie. Trebuie să ne pregătim inima spre a fi blândă și smerită, altminteri spre osândă, și nu spre mântuire, luăm Sfânta Împărtășanie.
Este nevoie să ne pregătim inima a se uni în Sfânta Împărtășanie cu Domnul. Postul este necesar pentru smerenia trupului, căci atunci când trupul se smerește, se smerește și sufletul. Biserica a rânduit cum trebuie să postim. Trebuie să ne pregătim inima. Putem să nu mâncăm nimic, dar inima să ne fie plină de ură și nelegiuire. Cum să primim Sfânta Împărtășanie dacă nu putem răbda pe cineva? Vom primi Sfânta Împărtășanie, dar nu spre mântuire, căci am păstrat în noi însușiri diavolești, ce sânt rele.
Postul este pregătire pentru o inimă smerită. Sfinții Părinți spun: „Cel ce nu face ascultare, zadarnic postește și se roagă lui Dumnezeu. Ascultarea este mai mare decât postul și rugăciunea”. Cine nu-și smerește inima și nu și-o curăță de gânduri viclene, în zadar postește.
Domnul este dragoste și bucurie. Trebuie să ne pregătim inima spre a fi blândă și smerită, altminteri spre osândă, și nu spre mântuire, luăm Sfânta Împărtășanie. De aceea ne și rugăm: „Să nu fie nouă Împărtășirea aceasta spre osândă, ci spre mântuire”.
(Starețul Tadei de la mănăstirea Vitovnița, Cum îți sunt gândurile așa îți este și viaţa, Editura Predania, București, 2010, pp. 102-103)