- Mi-aţi spus, Gheronda, că am mândrie ascunsă. Care este mândria ascunsă?

- Este mândria lăuntrică. Iar mândria lăuntrică este cu mult mai rea decât mândria exterioară.

- Ce diferenţă există între mândria exterioară şi cea lăuntrică?

- Mândria exterioară se vede şi se vindecă uşor. Omul care are mândrie exterioară se cunoaşte şi după hainele pe care le poartă, după felul cum păşeşte, după cum vorbeşte şi astfel îi poate face cineva vreo observaţie care să-i fie de ajutor. În schimb, mândria ascunsă este foarte vicleană şi de aceea te vindeci greu de ea. Se ascunde, şi ceilalţi nu o văd; numai unul experimentat o poate descoperi. De obicei, mândria ascunsă există la oamenii duhovniceşti. Aceştia, deşi la exterior se poartă smerit, evlavios, înlăuntrul lor ascund mândria de pe lume! Vezi, aghiuţă se îmbracă în zdrenţe...

- Gheronda, omul care are mândrie ascunsă îşi dă seama de ea?

- Da, dacă se supraveghează pe sine.

- Gheronda, îmi spune gândul că acela care are mândrie ascunsă nu simte înlăuntrul său odihnă.

- Nu simte odihnă dumnezeiască şi nici nu a cunoscut-o vreodată, ci îşi odihneşte propriul gând.

- Cu ce mi-e de ajutor să înţeleg că am mândrie ascunsă şi să mă lupt să o alung?

- Dacă, de pildă, te nevoieşti duhovniceşte şi îţi spune gândul că faci un lucru deosebit, că eşti virtuoasă etc. cu siguranţă există înlăuntrul tău mândrie, dar o ascunzi. Dar dacă priveşti cu atenţie, vei vedea că simţi o satisfacţie falsă. Ca să fugă mândria ascunsă, trebuie să te scârbeşti de această falsitate şi s-o lepezi. De cei care au mândrie exterioară se scârbesc ceilalţi şi astfel ei se pot îndrepta. Pe când, cei care au mândrie lăuntrică ascunsă, ca să se izbăvească de ea, trebuie ca ei înşişi să se scârbească de sine. Îţi va fi de ajutor şi dacă le îngădui celorlalţi să-ţi facă observaţii, pentru că astfel mândria ascunsă va ieşi afară, se va vădi şi încet-încet va pleca.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovniceşti, Vol. V Patimi și virtuți, Editura Evanghelismos, București, 2007, pp. 61-62)