Prin harul lui Dumnezeu am cunoscut că Domnul poartă de grijă de noi cu milostivire şi nici o rugăciune, nici un gând bun nu se pierd înaintea lui Dumnezeu. Adeseori e ca şi cum Domnul nu ne aude; dar aceasta e numai pentru că suntem mândri şi cerem ceea ce nu ne este de folos. Chinuitor lucru este a recunoaşte mândria în noi înşine, dar Domnul lasă pe cel mândru să se zbată chinuindu-se în neputinţa sa până ce se smereşte. Când sufletul se smereşte, atunci vrăjmaşii sunt biruiţi şi sufletul află mare odihnă în Dumnezeu.

(Cuviosul Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii şi iadul smereniei, Editura Deisis, Sibiu, 2001, p. 216 - 217)