Amigdala faringiană (amigdala Luscka), situată în porţiunea postero-superioară a nasofaringelui, aparţine unui complex de structuri limfatice situate în cavitatea bucală, denumit şi inel limfatic al lui Waldeyer (mai cuprinde şi amigdalele palatine, amigdalele linguale şi organele limfoide situate la nivelul peretelui posterior al faringelui) ce este deosebit de important, reprezentând prima linie de apărare a organismului faţă de multiplii agresori (virusuri, bacterii, alergeni).

Adenoidită acută se instalează brusc

Infecţiile amigdaliene sunt cele mai frecvente boli infecţioase diagnosticate la copiii din colectivităţi (creşe, grădiniţe, centre de plasament, şcoli generale, şcoli profesionale, licee), la aceştia fiind absolut necesar triajul epidemiologic, metodă activă de supraveghere a stării de sănătate, practicată după fiecare vacanţă şcolară. Alimentaţia dezordonată şi deficitară, săracă în vitamine (fructe şi legume), somnul insuficient, prezenţa unui teren atopic (status alergic) sunt factori care determină sistemul imunitar imatur al copiilor să cedeze în faţa infecţiilor. Infecţia acută (bacteriană/virală) a amigdalei faringiene poartă denumirea de adenoidită acută.

Simptomatologia caracteristică se instalează de obicei brusc şi cuprinde: febră/subfebrilitate, agitaţie, iritabilitate, sindrom obstructiv nazal bilateral, respiraţie orală, sforăit nocturn, uneori chiar şi diurn, rinoree muco-vâscoasă/purulentă, mai ales posterioară (treneu purulent ce se scurge pe peretele posterior al rinofaringelui) şi tuse productivă, ce se agravează mai ales noaptea sau dimineaţa la trezire (faringe iritat prin uscarea mucoasei datorată respiraţiei orale nocturne) devenind chinuitoare, determină chiar vărsături repetate (prin care se vor elimina secreţii vâscoase);

Afecţiunea se vindecă de obicei în 5-7 zile, sub tratament corespunzător - toaletă nazală corectă (aspirarea secreţiilor urmată apoi de aplicarea decongestionantelor), hidratare, aerosoloterapie, administrarea de medicaţie antitermică şi doar în cazul infecţiilor bacteriene administrarea de medicaţie antibiotic, cu respectarea strictă a recomandărilor medicului specialist ORL/pediatru. Netratată sau tratată incorect (nerespectarea recomandărilor medicului în privinţa dozei cât şi a duratei de administrare a tratamentului) adenoidita acută poate cauza prin suprainfecţie numeroase complicaţii loco-regionale, ascendente - etmoidite acute (cea mai frecventă sinuzită acută diagnosticată la copilul mic), otite medii (prin obstrucţia trompei lui Eustachio – canalul prin care rinofaringele comunică cu urechea medie) cât şi descendente - amigdalite acute eritematoase sau eritemato-pultacee (ce se pot complica rar la copii cu flemon periamigdalian, flemon retrofaringian), laringite, traheite, bronşite, pneumonii (agentul infecţios vehiculat de treneul purulent inflamează căile respiratorii inferioare sensibilizate deja de iritaţia indusă de respiraţia orală-pierderea beneficiilor aduse de filtrul pasajului nazal), chiar şi tulburări digestive (vărsături, scaune moi, sindrom de deshidratare). Episoadele frecvente de adenoidită acută pot induce cronicizarea (persistenta inflamaţiei amigdalei faringiene peste 3 săptămâni) afecţiune ce poartă denumirea de adenoidită cronică (vegetaţii adenoide), diagnostic frecvent în cazul a copiilor cu vârsta cuprinsă între 3 şi 15 ani. După pubertate vegetaţiile adenoide suferă un proces de atrofiere spontană, care se poate însă prelungi (pot fi identificate resturi de vegetaţii adenoide chiar şi după 25-30 de ani).

Tabloul clinic va include simptomatologia caracteristică adenoiditei acute (mai puţin febră), dar cu caractere evolutive permanente la care se vor adăuga în timp semne şi simptome determinate de obstrucţia nazală îndelungată: somnolenta diurnă, afectarea performanţelor fizice (scăderea capacităţii de efort) şi intelectuale (scăderea atenţiei şi concentrării), voce nazonată, încetinirea ritmului de creştere staturo-ponderală şi faciesul adenoidian - aspect de copil palid, încercănat, cu bolta ogivală (deformare a cerului gurii), buza superioară ridicată, cu implantare vicioasă a dentiţiei definitive, cu apariţia precoce a cariilor dentare. De asemenea, afecţiuni cronice de vecinătate (otite sero-mucoase cronice, rinosinuzite cronice, laringite şi traheo-bronşite cronice) pot fi frecvent asociate.

Cum sunt clasificaţi „polipii“

Diagnosticul cert se stabileşte de către medicul specialist ORL prin examinare fibroscopică/endoscopică a rinofaringelui. Rinoscopia posterioară (manevra dificilă, reflexogenă) nu poate fi utilizată în cazul copiilor mici, ci doar în cazul copiilor complianţi de vârstă mare (>6-7 ani). Prin examinarea fibroscopică a rinofaringelui se vizualizează vegetaţiile adenoide (denumite popular „polipi“) şi se clasifica după dimensiuni în patru grade de hipertofiere:

- hipertrofie grad I (vegetaţii ce ocupă mai puţin de 25% din cadrul choanal);

- hipertrofie grad II (vegetaţii ce ocupă între 25- 50% din cadrul choanal);

- hipertrofie grad III (vegetaţii ce ocupă între 50%- 75% din cadrul choanal);

- hipertrofie grad IV (vegetaţii ce ocupă între 75%-100% din cadrul choanal).

În funcţie de această clasificare, dar şi de prezenţa complicaţiilor locoregionale medicul specialist ORL-ist va indica conduita terapeutică necesară, de obicei tratament medicamentos şi control prin reevaluare fibroscopică (în cazul vegetaţiilor adenoide de mici dimensiuni, grad I-II, fără contact tubar) şi tratament chirurgical (adenoidectomie) sub anestezie locală/generală (în cazul vegetaţiilor adenoide grad III şi IV), care se poate efectua oricând, după vârsta de 1 an, indiferent de anotimp. Intervenţia chirurgicală, odată stabilit ca fiind necesară, trebuie efectuată în timp util, pentru a preveni instalarea complicaţiilor (afecţiuni acute infecţioase ce vor necesita tratamente antibiotice repetate), ce vor impune efectuarea urgenta a adenoidectomiei. Dacă nu sunt prezente complicaţii frecvente, intervenţia chirurgicală se poate temporiza.

Adenoidectomia, în prezent se realizează în mod excepţional sub anestezie locală (durată scurtă – 15 minute, dar efectuată „în orb“, prin gură, fără posibilitatea controlului vizual al rinofaringelui (având un risc mare de recidivă datorită resturilor adenoide), cel mai adesea fiind efectuată sub anestezie generală (durată mai mare de aproximativ o oră, dar cu posibilitatea controlului vizual ce permite îndepărtarea completă a ţesutului adenoidian, scăzând astfel semnificativ riscul recidivelor), prin abord clasic sau endoscopic.

Complicaţii postoperatorii: odinofagie, greţuri, vărsături, deshidratare, sângerare (redusă cantitativ, ce se opreşte de obicei rapid; foarte rar, este necesară o reintervenţie în sala de operaţie pentru realizarea hemostazei locale) şi suprainfecţia locală a plăgii, ce va necesita antibioticoterapie). Sunt de obicei uşor tolerate şi rapid controlate prin adminsitrarea antalgicelor, antiemeticelor şi soluţiilor de hidratare, permiţând astfel externarea pacientului după 24h de spitalizare. Perioada de recuperare postoperatorie este de aproximativ 7-10 zile, timp în care copilul trebuie izolat la domiciliu evitând frigul, colectivităţile şi contactul cu persoanele răcite.