Când Mântuitorul a vindecat femeia gârbovă de 18 ani sâmbăta, când a vindecat slăbănogul sâmbăta, orbul din naştere sâmbăta, când a făcut atâtea minuni sâmbăta îl învinuiau, zicând: Acest om nu este de la Dumnezeu, că nu păzeşte sâmbăta. Iar Mântuitorul le-a spus: Eu sunt Domn şi al sâmbetei. Şi-L întrebau: „De ce faci acestea care nu se cade a le face sâmbăta”: „Tatăl Meu până acum lucrează, şi Eu lucrez”. Dacă Tatăl din cer lucrează sâmbăta şi Hristos a lucrat sâmbăta, apoi eu, care mă numesc creştin, de ce să ţin sărbătoare sâmbăta? Nu trebuie să fac ce-a făcut Hristos? El a lucrat sâmbăta. Îi spune celui slăbănog, după ce-l vindecă, şi-L învinuiau că l-a vindecat sâmbăta, iar Hristos îi spune la acesta să-şi ducă patul în spate după ce-l vindecă, şi-L învinuiau că l-a vindecat sâmbăta. (…) Deci Mântuitorul n-a mai vrut să ţină sâmbăta, că n-a venit pentru sâmbătă, a venit pentru popoare. (…) Ai auzit? Şi Testamentul e altul, şi poporul nostru e altul, şi ziua de sărbătoare a noastră ni s-a dat alta, că era proorocit de Ieremia Proorocul cu 850 de ani înainte de venirea Domnului, că Mântuitorul venind o să pună alt testament, Testamentul Nou. Pentru că toate cele vechi au fost umbră, închipuire a celor viitoare.

(Ne vorbeşte Părintele Cleopa, vol. 14, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2004, pp. 52-53)