Aud tot mai des, în ultima vreme, cum se insistă pe tot soiul de reforme în învățământ. Un soi de antreprenoriat impus educației pare că propune totul de vânzare. Nu. Domeniul educației nu este obligatoriu un spațiu din care se scot bani. Ci în care investiția se recuperează în timp. Altfel de ce am fi mândri că am făcut școală în cutare sau cutare colegiu ori școală de vreme ce le-am redus pe toate la o piață de cornete cu surprize? În gălăgia de reforme un gând apare mereu: scoaterea manualelor. E ca și cum i-am învăța pe copii doar să comunice fără să le dăm nici un conținut. Poate ne trezim. Școala nu e un exercițiu de democrație.

În sine conținutul intelectual al vieții fiecăruia dintre noi nu este negociabil prin lege, ci se construiește prin efort, prin muncă asumată. De curând am descoperit două lucrări pe care mi-ar fi plăcut s le am pe masa de lucru a copilăriei: V.M. Hillyer, Istoria lumii pentru copii: Din Antichitate până în Evul Mediu (Ed. Contra-Mundum, București, 2021, 189 pg.) și Charlotte M. Mason, Geografie Elementară (ed. Contra-Mundum, București, 2021, 103 pg.). sunt în fapt două traduceri, veți zice. Da. Smaranda Nistor traduce cea dintâi carte, iar Monica Miron Stinghe cea de-a doua. Ambele sunt puse de editor sub sigla Educație Clasică și dovedesc că lucrurile cu adevărat bine făcute au în ele ceva universal valabil: cultura comunicării către copii, prin părinți și profesori, a informației.

Prima lucrare este ilustrată de Carle Michael, Boog și Mary Sherwood Wright – care poate că nouă nu ne spun nimic dar, vizibil, în vremea educației clasice, aveau misiunea lor fundamentală: ilustrau textul, pentru înțelegerea sa. Sunt două modele de manuale clasice, aerisite și frumos scrise. Dar nu doar ca manuale sunt oferite cititorului român. Ci și ca model de comunicare către copii ori tineri a informației științifice. La noi reușeau aceasta, cu o ușurință remarcabilă, datorată studiilor serioase în domeniul pedagogiei și didacticii, Zaharia Boiu, Petru Șpan ori - aș îndrăzni- modernul Ioan Popescu.

Cea dintâi Geografie comparată, scrisă de dr. Ioan Meșotă, brașoveanul stins prea devreme în arderea vocației sale pedagogice, avea să aibă un al treilea și ultim volum editat de către Andrei Bârseanu. Dar merită să știți că avem manual de sport încă din 1836, că educația sexuală se realiza după manuale încă din 1856 iar când Onisifor Ghibu inspectat școlile ridicate de Șaguna în Ardeal- în preajma anilor 1908-1909, nu a reușit să le parcurgă pe toate (erau prea multe) și cerând proiectele de manual ale profesorilor timpului numai din colegiul de la Brașov – azi Colegiul Național „Andrei Șaguna”- aceștia au prezentat 25 de proiecte, multe interdisciplinare.

Să ne înțelegem. Nu avem de inventat nimic, nu inventăm nimic în educație. Dacă ne vom asuma istoria pedagogiei românești cu tot ce înseamnă aceasta soluțiile „moderne” pe care le flendurim astăzi u tot soiul de ifose de experți sunt acolo. Miezul pedagogiei era educația educatorului, creșterea lui pentru educarea copiilor și tinerilor. Ba chiar în formarea adulților, dacă este să fim atenți, veți vedea că o serie de acțiuni ale școlii de începutul secolului 19 sunt net superioare cursurilor de formare pe care le tot aruncăm pe piață, transformând de fapt formarea într-un soi de negoț de diplome. Cele două volume de la Contra-Mundum oferă o viziune a ceea ce însemna să aduci istoria și geografia aproape de copii. Merită cercetate!

Sursa: tribuna.ro