Marele Vasile și icoana vieții noastre lăuntrice
Dacă icoana vieții noastre n-o să fie împodobită cu dragoste, cu milă, cu rugăciune, cu lacrimi, cu umilință, cu zdrobire, cu căință, cu răbdare și îndelungă răbdare, cu dreaptă socoteală, cu chibzuință, cu suferirea pentru fapta bună; dacă nu s-or găsi culorile potrivite, când vom ieși înaintea lui Hristos și a milioane de heruvimi, groază și cutremur o să ne cuprindă.
Marele Vasile, „gura Bisericii sau gura cea de foc a Duhului”, „ochiul Bisericii” sau „împăratul Cuvintelor”, cum îl numesc Sfinții Părinți, aseamănă viața călugărului și a tot creștinul cu lucrarea unui pictor. Un pictor iscusit care pictează o icoană în ascuns. Așa fac de obicei cei mai mari artiști pictori: trag o perdea, o draperie, să nu vadă nimeni ce lucrează ei. Pictorul lucrează în liniște, își adună acolo material, culori, și să nu vadă nimeni lucrarea lui; să nu-i facă nimeni nicio critică. La urma urmei se va vedea.
Și lucrează omul ascuns, iar când a terminat icoana și a tras draperia de pe ea, atunci se vede. Este de cinste icoana lui sau de batjocură? Așa-i icoana vieții noastre lăuntrice. Noi toată viața lucrăm, și bune, și rele, dar la sfârșit o să iasă în vileag. Această icoană ai lucrat. Uite fățărnicie pe dânsa, uite viclenie, uite slavă deșartă, uite mândrie, uite ură, uite lenevie, uite moleșeală, uite răspândire. Iaca toate culorile noastre!
Vopsele, patimi și virtuți
O să fie de râs nu înaintea oamenilor, ci înaintea a milioane de îngeri. Dacă icoana vieții noastre n-o să fie împodobită cu dragoste, cu milă, cu rugăciune, cu lacrimi, cu umilință, cu zdrobire, cu căință, cu răbdare și îndelungă răbdare, cu dreaptă socoteală, cu chibzuință, cu suferirea pentru fapta bună; dacă nu s-or găsi culorile potrivite, când vom ieși cu icoana vieții noastre înaintea lui Hristos și a milioane de heruvimi, groază și cutremur o să ne cuprindă, urâciune va fi icoana vieții noastre lui Dumnezeu și sfinților Lui și îngerilor, pentru că am pictat-o rău aici, cât am fost pe pământ.
Deci, dacă zugrăvim icoana vieții noastre în fiecare zi și în fiecare ceas, în fiecare minut și în fiecare clipă, să luăm seama ce vopsele punem acolo. Vai de noi și de noi dacă ni se pare că putem înșela pe Dumnezeu! Niciodată asta nu se poate. Pe oameni îi înșelăm cu fățărnicia noastră, cu viclenia noastră, cu iubirea de arătare și cu celelalte păcate, dar nu-L putem înșela pe Cel care cercetează inimile.
(Ne vorbește Părintele Cleopa, vol. 13, ediție îngrijită de Arhim. Ioanichie Bălan, ediția a II-a, Mănăstirea Sihăstria, 2004, pp. 24-26)
El cere în loc de recunoștiință doar învoirea omului de a primi mare binefacere
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro